Partida campionilor Romaniei de la Madrid era privita cu teama de aproape toti iubitorii fotbalului din Romania. Jucatorii Stelei erau optimisti in declaratii, dar temerile ca Real Madrid ar putea sa spulbere din nou Steaua erau evidente.
Cu toate acestea, Steaua a inceput partida fara nicio retinere si cu o rautate in joc ce i-a facut deseori pe Robinho si pe Roberto Carlos sa-si piarda cumpatul. Paraschiv si Ovidiu Petre nu-i lasau pe Guti si pe Raul nici macar sa preia, facand tackling dupa tackling, Goian si Ghionea respingeau toate mingile trimise spre careul nostru, in timp ce Dica, Oprita si Badea incercau sa combine cat mai rapid. Pana si antrenorul Fabio Capello, de obicei calm si flegmatic pe banca tehnica, a urmarit aproape intreaga partida in picioare, racnind la -galacticii- care nu izbuteau sa ingenuncheze o echipa care isi recastiga demnitatea si darzenia cu fiecare minut care trecea. Aceasta evolutie era acompaniata de incurajarile celor aproximativ 25.000 de romani prezenti pe stadionul -Santiago Bernabeu-. Stadionul Ghencea parea ca se mutase la Madrid.
Steaua a inceput la Madrid asa cum a jucat toate partidele europene din acest sezon, doar cu Dica si cu Badea in atac, in timp ce Stancu l-a inlocuit cu mult mai mult succes pe Saban, Oprita a fost preferat lui Bostina, iar Ovidiu Petre lui Lovin. Carlos isi pierduse locul de titular in favoarea lui Cernea inca din urma cu doua saptamani. Cu aceasta formula, Oli a reusit sa-l blocheze pe devastatorul Robinho, pe vizionarul Guti sau pe golgheterul Van Nistelrooy, transformat de aparatorii Stelei intr-un jucator mediocru. Mai mult, Steaua a fost aproape sa dea lovitura pe contraatac de cateva ori, insa suturile prea slabe ale lui Badea, imprecizia lui Dica sau ratarea paselor decisive au pastrat tabela imaculata, ibericii ratand si ei cateva ocazii imense. Doar autogolul -absurd- al lui Nicolita, asa cum l-a numit cotidianul catalan -Sport-, i-a salvat pe -galactici- de la o situatie delicata, publicatia -AS- concluzionand: -Steaua s-a batut singura-, completata de -Marca-: -Real a castigat din intamplare-.
Chiar daca nu a inscris, Steaua a facut un joc admirabil in fata unei formatii care valoreza peste o jumatate de miliard de euro, aspect remarcat de toti oficialii madrileni. Fabio Capello a fost primul care a laudat Steaua: -Ne-a fost foarte greu, prima repriza a fost a Stelei, in a doua ne-am revenit si am jucat foarte bine. Trebuie sa accept ca am castigat cu sansa, prin cadoul facut de Steaua, care are multi jucatori interesanti. Fanii Stelei sa continue sa-si incurajeze echipa-.
Olaroiu nu s-a bucurat prea mult de laudele adresate Stelei, parand deosebit de afectat de rezultat: -Mi-e foarte greu sa spun ce-am simtit cand am vazut ca mingea a intrat in poarta. Nu prea ai multe de spus cand pierzi asa-. Tehnicianul s-a alaturat celor care l-au incurajat pe Nicolita, Roberto Carlos fiind unul dintre acestia: -Am patit-o si eu intr-un derby in Brazilia. Nicolita nu trebuie insa sa-si faca griji pentru asta-.
Cei 25.000 de suporteri romani magnifici de pe -Santiago Bernabeu- au doborat orice record al prezentei suporterilor oaspeti pe impozanta arena, -Mundo Deportivo- titrand: -Real a jucat in deplasare-. Romanii au dominat fondul sonor, presedintele lui Real, Ramon Calderon, exclamand: -Publicul a fost minunat!-.
Stelei ii ramane, astfel, obligatia de a se califica in primavara Cupei UEFA, printr-o victorie contra lui Dinamo Kiev pe 21 noiembrie, in Ghencea.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane