Candidatul PNL la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat la „Știrea zilei“ că Ion Iliescu este de apreciat pentru că în anii ‘90 nu a pus Armata să împuște oameni în Piața Universității. Liderul PNL a mai spus că traseul lui Ion Iliescu de la partidul comunist la momentul actual generează „optimism din punct de vedere antropologic“ și este „un efort care merită salutat“. Antropologia se ocupă cu studiul științific al omului, iar la începuturile sale antropologia evoluționistă, dominantă în epocă, susținea că prin studierea „primitivilor animalici“, aflați pe o treaptă inferioară de evoluție, putem ajunge la concluzii asupra evoluției speciei umane în timpul prezent.
Crin Antonescu, informat probabil asupra semnificației utilizării termenului, a trasat o linie de legătură între animalicul primitiv Ion Iliescu și evoluția de astăzi a politicienilor creați tot de el.
Antropologia joacă însă o festă politicienilor deoarece impresia generală, lipsită de orice optimism, este că animalele politice de astăzi sunt la fel de abjecte și lipsite de bun simț ca și Tataia lor, animalicul Ion Iliescu.
Oricum merită consemnat și fixat acest moment al campaniei electorale în care Ion Iliescu este readus în prim-plan, dovedindu-se că potențialul său de utilizare nu s-a epuizat.
Să-l auzi pe liderul liberalilor Crin Antonescu cum îl ridică în slăvi pe criminalul ce a distrus 20 de ani din istoria României face cât o vizită în bestiarul grădinii zoologice a kominternului. Pe de altă parte, și bătrâna cucuvea kominternistă și-a găsit, în sfârșit, lăudătorul potrivit – un broscoi exoftalmic care orăcăie cretinisme – fără orice complex al bunului-simț – pe orice post de televiziune din ograda Grivco-FNI.
Pentru cei care au uitat, Ion Iliescu, din punct de vedere antropologic, un criminal cu mâinile roșii de sânge – este cel care în iunie 1990 a cerut și coordonat reprimarea cu bestialitate a manifestației din Piața Universității. În urma represiunii din iunie 1990 a rezultat un număr de 756 de răniți, peste 1.300 de bucureșteni au fost bătuți și reținuți abuziv (între 2 și 60 de zile), au „rezultat“ 4 morți prin împușcare, 18 răniți prin împușcare recunoscuți oficial, în realitate fiind peste 100 de persoane care au decedat, majoritatea în urma loviturilor primite în cap și în alte părți vitale, lovituri primite de la mineri, în 14-16 iunie.
Ion Iliescu – tartorul Represiunii militare
Sintezele informative ale serviciilor de informații, jurnalele de activitate și registrele unităților Armatei, înregistrările convorbirilor telefonice oficiale, dar și alte documente militare menționează implicarea ex-președintelui Ion Iliescu în reprimarea demonstrației din iunie 1990, prin ordinele date cadrelor militare cu putere de decizie. Ordinele date de Iliescu vizau intervenția în forță contra demonstranților, distribuirea de muniție către soldați, utilizarea de mijloace chimice. Ion Iliescu a ordonat și punerea baionetelor la arme, care să fie folosite în caz de nevoie împotriva „contrarevoluționarilor legionari care au ridicat drapelul verde pe sediul Poliției Capitalei“.
Iliescu a ordonat, de fapt, o represiune după modelul celei dispuse de Antonescu. Așa cum s-a menționat și în rechizitoriul inițial, din probatoriul administrat și actele aflate la dosar rezultă că militarii din U.M. 01847 Buzău, care au tras 1.466 de gloanțe de război – la fel ca și trăgătorii de la sediul Ministerului de Interne, au executat un ordin militar, legal în formă și aparent legal în conținut, fără că ei să aibă posibilitatea, în condițiile date, de a nu-l îndeplini. Mai mult, ca urmare a informațiilor primite de la cel mai înalt nivel, ei aveau convingerea că acționează împotriva unei „rebeliuni legionare și că trebuie să acționeze ca atare“.
Ulterior, Ion Iliescu revine asupra temei Rebeliunii, întărind-o. Astfel, la orele 22.00, președintele Ion Iliescu a comunicat în noaptea aceasta (13/14.06.1990) că elemente legionare vor încerca să pătrundă în alte obiective, aceștia având asupra lor arme și muniție; toți sunt chemați să se apere împotriva celor ce nu sunt revoluționari, ci contrarevoluționari legionari. Comunicarea a fost transmisă la toate comandamentele militare. Fostul șef al statului, Ion Iliescu, a folosit întreg lanțul aflat în subordinea sa – de la ministrul de Interne, generalul Mihai Chițac, la comandanții superiori militari, pentru a da ordinul de reprimare. Prin urmare, liderul de la care a plecat ordinul de justificare a executării focului este direct responsabil de faptele comise de către cei folosiți în acțiune.
Jurnalul de luptă dezvăluie implicarea directă a lui Iliescu
Actorii principali ai teatrului de operațiuni sunt binecunoscuți, iar din Jurnalul de operațiuni al unităților Armatei în București se deduc cu limpezime treptele nivelului de răspundere și rolul liderial al lui Ion Iliescu. „Jurnalul“ este un document prețios care pune în lumină concentrarea de forțe aruncate la ordinul lui Ion Iliescu asupra cetățenilor Capitalei. Republicăm o parte din acest Jurnal, prezentat tot de „Curentul“, în luna iunie a acestui an.
Ion Iliescu este cel care, după cum rezultă foarte clar din Jurnalul de luptă, a declarat Armatei „că este vorba de o rebeliune legionară“ și a cerut „a se acționa în consecință“. După cum se știe, așa-zisa Rebeliune din vremea lui Antonescu a fost înăbușită în sânge de către Armată, iar comandanții militari din perioada regimului Iliescu au înțeles foarte bine mesajul, respectiv modelul de acțiune care avea coordonate istorice bine cunoscute. Calea liberă către crimă a dat-o Ion Iliescu personal, garantul ideologic al Represiunii, furnizorul de autoritate al „justificării“ Rebeliunii legionare.
Președintele Televiziunii, Răzvan Theodorescu, a afirmat ulterior, marșând pe aceeași teză a amenințării legionare lansate de Ion Iliescu: „Amenințările antisemite au fost subestimate. Consider că s-a făcut o greșeală în a se subestima amenințările antisemite, antinaționale, cu cruci încârligate la adresa noastră“.
Tragerile militarilor cu gloanțe de război s-au efectuat în baza convingerii că au dreptul să deschidă focul, deoarece șeful statului a instituit o stare fortuită de necesitate invocând teoria Rebeliunii legionare. Ion Iliescu a incitat hotărât și direct la răspunsul cu mijloace militare, de război, împotriva „Rebeliunii“.
Fantasma legionară din creierul sub-uman al lui Iliescu
Influența exercitată de acesta, ascendența sa liderială a activat mecanisme de subordonare – explicabile mai ales la militari. Tradiția obedienței a dus la ascultarea orbească și la executarea măsurilor armate împotriva civililor, iar direct responsabil pentru faptele abominabile este în primul rând Ion Iliescu, care a folosit cu cinism fantasmagoria legionară pentru a justifica reprimarea criminală a opozanților anticomuniști, a studenților Pieței Universității.
În acest context apare foarte clar implicarea șefului statului Ion Iliescu în coordonarea personală a acțiunilor forțelor militare inclusiv a celor aparținând Ministerului Apărării Naționale, fiind relevantă înregistrarea din Jurnalul Acțiunilor de Luptă existent la Ministerul Apărării Naționale și în care generalul Șchiopu a consemnat intervenția șefului statului pentru trimiterea de tehnică de luptă, efective militare și distribuirea muniției de război la aceste efective.
Deoarece România nu se afla în stare de război, scoaterea din cazărmi a trupelor Ministerului Apărării Naționale avea un caracter ilegal, care a creat condițiile pentru ca aceste efective să folosească muniția de război ce le-a fost distribuită din ordinul sau la intervenția lui Iliescu, apărånd premizele unui măcel și genocid împotriva propriului popor român.
Activitățile criminale din ziua de 13 iunie au fost în întregime pregătite, organizate și executate de către autoritățile statului sub dirijarea constantă a lui Ion Iliescu: conducerea politică, Ministerul de Interne și, într-o anumită măsură, și Ministerul Apărării Naționale; la acțiunea criminală a acestora s-a adăugat mai tårziu complicitatea Ministerului public și al Justiției în general.
Ca unul dintre cei care au fost țintă directă a gloanțelor trase la ordinul lui Ion Iliescu și din toate aceste motive consemnate mai sus, cred cu tărie, astăzi, că Crin Antonescu este un cretin, o javră neghioabă și un jeg sub-uman, antropologic vorbind. Semnez și susțin.
Textul integral al Jurnalului Armatei.
