DNA a anunțat că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi de luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de 09.12.2015, faţă de SIN GHEORGHE, la data faptelor secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România, în prezent preşedinte al aceleiaşi instituţii, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave.
Gheorghe Sin (72 de ani) a primit în august 2014 o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendare în dosarul Dan Voiculescu- ICA. Septuagenarul este din 2009 președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” și nu vrea să plece din funcție, iar Legea Academiei nu prevede interdicții în cazul condamnării cu suspendare.
În ordonanţa procurorilor se arată următoarele:
În calitate de secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România, inculpatul Sin Gheorghe a fost învestit cu soluţionarea notificării având ca obiect Ferma regală Băneasa. Acesta i-a solicitat inculpatului Paul Philippe al României dovezile din care să rezulte: calitatea sa de persoană îndreptăţită, natura terenului, sens în care i s-a solicitat să completeze dosarul administrativ cu următoarele: certificatul de moştenitor, dovada că nu au fost depuse cereri de restituire vizând acel imobil de către alţi moştenitori legali sau testamentari, titlul de proprietate din 1931 pentru a dovedi dreptul de proprietate al Regelui Carol al II – lea asupra acelui teren, dovada că terenul intră sub incidenţa Legii 10/2001, deoarece din anexele ataşate notificării rezulta că terenul era în extravilan, agricol şi neagricol şi nu intra sub incidenţa art. 8 din Legea nr. 10/2001, neputând forma obiect al reconstituirii.
Dosarul administrativ nu a fost completat în sensul celor dispuse, dar cu toate acestea, prin procesul verbal din 02.09.2008, membrii Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, încălcând dispoziţiile legale au recunoscut: calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituire conform Legii nr.10/2001, a lui Paul Philippe al României cu privire la Ferma regală Băneasa, iar prin decizia nr. 30 din 26.09.2008 au dispus, cu încălcarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr.10/2001, restituirea în natură a Fermei Băneasa, în aceeaşi zi, 26.09.2008, fiind încheiat şi protocolul de predare – preluare a terenului.
În primă fază a existat opoziţia la retrocedare, deoarece urma să se renunţe la un teren pe care erau desfăşurate activităţi de cercetare care justifică chiar obiectul de activitate al institutului. Mai mult, preşedintele academie s-a opus constat cererii pe care a considerat-o lipsită de temei legal. Cu toate acestea, la data de 29.07.2008 secretarul general Sin Gheorghe a trimis institutului o adresă prin care solicita să se convoace Consiliul de administrație pentru a se analiza solicitarea Paul Philippe al României care să fie invitat personal la şedinţă.
În aceeaşi zi i s-a comunicat lui Paul Philippe al României că s-a dat dispoziţia de convocare a consiliului pentru analizarea cererii sale. Din probele dosarului rezultă că această adresă a lui Sin Gheorghe i-a fost pretinsă lui Remus Truică de directorul institutului drept condiţie pentru admiterea cererii, în cadrul înţelegerii frauduloase dintre aceştia.
Urmare a acestei adrese, directorul a convocat Consiliul de administrație, şedinţa având loc la data de 02.09.2008, fiind invitaţi Paul Al României şi avocatul acestuia, Robert Roşu. De asemenea, a participat ca invitat şi Sin Gheorghe, aceasta fiind de altfel singura astfel de şedinţă la care a participat vreodată. Prin poziţia avută în cadrul acestei şedinţe, de susţinere împreună cu directorul institutului a cererii de retrocedare, s-a creat falsa reprezentare pentru membrii CA că Academia agreează o astfel de decizie.
Ca urmare, consiliul de administraţie a decis restituirea în natură a terenului vizat.
Decizia de restituire este considerată abuzivă, cererea nefiind însoţită de documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit sau incidenţa Legii 10/2001 raportat la situarea terenului, iar acesta nu a fost identificat potrivit legii. Mai mult, din probele dosarului rezultă că în anul 1948, Ferma Regală Băneasa era situată în extravilanul localităţii Băneasa, aşa încât nu putea face obiectul Legii nr.10/2001.