Semnalam aparitia in Franta a albumului Silviu Purcarete – images de theatre. Este o marturie despre universul unui regizor care a marcat istoria moderna a teatrului romanesc, o personalitate de renume astazi in Franta si in teatrul din Occident.
Volumul are o structura mozaicata, conceput impresionist, nu analitic.
Cateva confesiuni-evocatoare ofera chei, incearca sa deschida orizonturi noi in cunoasterea creatorului. -Silviu, modest si puternic, discret si magistral, fidel trecutului sau si deschis prezentului. Un artist- – scrie Fabien Jannelle. Asemenea notatii, alaturi de alte texte semnate de George Banu, Dick McCaw, Alain Garlain coloreaza emotional si sentimental prin sinceritatea lor cuceritoare. Conversatia profesionala a lui Silviu Purcarete cu Jean Pierre Wurtz aduce o dimensiune conceptuala climatului sufletesc. Contribuie la acest efect aparatul teatrologic, elaborat amplu, exact dand informatii despre activitatea lui Purcarete la Centrul Dramatic de la Limoges al carui director a fost intre 1996-2002.
Curriculum vitae ale colaboratorilor apropiati, Alan Garlain, director adjunct al teatrului, si Paul Chiributa, directorul Academiei de Teatru din Limoges, distributiile spectacolelor care fac obiectul albumului completeaza instructiv tabloul. Punctul de greutate si de fascinatie il constituie imaginile inregistrate de doi maestri fotografi, Patrick Fabre si Sean Hudson. Sunt 12 montari realizate de Silviu Purcarete la Teatrul National din Craiova, la Centrul Dramatic de la Limoges si la Teatrul -Radu Stanca- din Sibiu.
Fotografiile vibreaza, capteaza spiritual. Surprind superbul abandon in imaginar si vis al lui Purcarete. Recunoastem jubilatia formelor, gustul pentru -vizualizarea excesiva – care, declara regizorul – pe mine ma ajuta sa ma exprim cel mai bine. Cred ca e vorba aici de un mod de percepere personala a teatrului-.
In incremenirea pozelor regasim emblemele acestui vizualism: ceremonialul si ritualul, violenta si fastul, ascetismul si arhetipalul. Asociatii socante transmit stari bipolare unde se ciocnesc tonurile crude cu suavitatile, lumina cu intunericul, incarcand de o energie exploziva expresia teatrala.
In gros-planuri sau de ansamblu simtim poezia insolenta, poezia murdariei din Ubu Rex cu scene din Macbeth, o liturghie a urateniei; tonurile paroxistice, vivisectia malignitatii, teroarea puterilor diabolice din Titus Andronicus, o piesa satanica, un exercitiu al suferintei – cum o numeste Purcarete; armoniile imponderabile, atmosfera de oracol din acestea, pura Phedra – un spectacol perfect, rotund al regizorului, dupa opinia sa.
Aceasta carte-album, -o cautare a teatrului pierdut in imagini si cuvinte- – cum o numeste George Banu in eseul sau introductiv, ramane extrem de valoroasa, plina de speranta pentru oamenii de teatru de azi, dar si pentru cei de maine.
O radiografie subiectiva, necesara, despre febra fanteziei unui artist a carui creatie, criticii, presa internationala o gratulau cu -momente de culme-, -inventivitate stralucitoare-, -capodopere-, -seri magnifice-, concluzionand -Purcarete este o personalitate foarte puternica si originala, din familia marilor regizori europeni-.
