Dintre toate cartile istoricului, editorului, gazetarului si prietenului George G. Potra, de care ne despartim acum, cea care imi staruie obsesiv si zguduitor in memorie este “Titulescu dupa 50 de ani din nou acasa”, aparuta in 2013. Este o carte despre destinul celui ce arde o viata intreaga pentru a raspandi celoralti pace si lumina si care, catre sfarsit, are parte de ingratitudine, ura, uitare.
”Nicolae Titulescu a murit de doua ori”, incepe, funebru, cartea si parca auzi zgomotul inabusit al bulgarilor de pamant ce se pravalesc peste cel cazut. Prima oara s-a sfarsit in 1936, “atunci cand nedrept dusmanii din tara si strainatate l-au scos pentru totdeauna din viata politica activa” si a doua oara in 1941, “atunci cand prematur a cedat suferintei fizice si morale, abandonandu-se in bratele lui Thanatos”. Iar in acesti cinci ani de calvar pe drumul Golgotei, dupa ce, spunea el, “m-au alungat ca pe un netrebnic”, a fost prigonit, izolat, sicanat, amenintat. Dar – scrie George G. Potra – a ramas “lucid si responsabil, demn si angajat, cu aceeasi remarcabila forta de patrundere a sensului si continutului proceselor si fenomenelor internationale si cu aceeasi scanteietoare capacitate de a formula judecati de mare valoare ideatica”.
Iata, bunaoara, cum defineste lumea acelui moment international si european: “ Traim intr-o epoca tulbure fara precedent in istorie. Se spune ca voim sa evitam razboiul si totusi el este foarte aproape, dar ochii nostri refuza sa-l vada. (…) Se spune ca voim sa traim sub domnia legii internationale si totusi lumea asista impasibila la violarea ei repetata si la zeificarea celor ce o realizeaza, fericita daca acestia din urma consimt sa accepte o convorbire, faptele implinite nefiind niciodata repuse in cauza. Lumea resimte azi o nevoie care primeaza asupra tuturor celorlalte: Ordinea in gandire. Daca aceasta ordine nu este repede restabilita, tot ce se va face este inutil si omul va cadea mai jos decat pe vremea triburilor primitive(…)”.
Cartea are, cum se vede, rezonante premonitorii. Exista o tulburatoare similitudine si intre doua epoci, si intre traiectoriile finale ale existentei ilustrului diplomat si al stralucitului sau exeget. Astazi, dupa mai mult de jumatate de veac de atunci si un razboi mondial care a pustiit lumea, Titulescu s-a reintors intre romani. S-au reintors si ramasitele sale pamantesti, care odihnesc acum, si prin stradaniile Fundatiei Europene Titulescu – si in mod deosebit ale presedintelui ei, la acea data inalt demnitar al statului, Adrian Nastase; avem, pentru toti, si opera vasta, multiforma, reunita cu stradanie din multe tari si continente, pe care ne-o restituie, la capatul unor decenii de munca neobosita cel ce a fost, ani de-a randul, directorul executiv al Fundatiei, George G. Potra. Caci posteritatea lui Titulescu n-ar fi fost atat de privilegiata in constiinta generala fara contributia hotaratoare a lui George G. Potra, care va ramane cel mai autoritar nume in materie. Prin ceea ce a facut pentru Titulescu, de fapt pentru istoria romanilor, George G. Potra ramane de neuitat. “Nemurirea sau speranta de a trai in memoria oamenilor e singurul lucru care ne consoleaza de scurtimea vietii”, ne invata Diderot in motto-il cartii aici amintita. Sa luam aceste cuvinte ca pe o povata consolatoare cuprinsa in aceasta carte-recviem, acum, la despartirea pamanteana de inteleptul istoric si bunul prieten George G. Potra.
