În ruptul capului nu pricep rostul poruncii divine „Să nu minți“. Păi, ce s-ar întâmpla dacă am spune doar adevărul, dacă nu ne-am servi de atât de necesarele „minciuni sociale“? N-am fi marginalizați până ne-am frânge spinarea în prăpastie?
De pildă, un regizor fumător de pipă – deși ăștia par toți înțărcați cu tutun de pipă – mi-a prezentat-o pe consoarta sa. Deși doamna era pentru ochi la fel de tulburătoare cum e pentru limbă ciorba rădăuțeană în care s-a scăpat prea mult oțet, și-a săltat lăbuța, spre a i-o pupa. Iar eu, înainte de a-mi depune muștarul salivar pe crenvurștii săi, am aruncat un vreasc în focul etern al minciunilor sociale:
– Sunteți încântătoare, doamnă!
Ea a roșit de plăcere, iar eu de neplăcere, dar unde s-ar fi ajuns dacă aș fi zis adevărul:
-Sunteți frumoasă ca o ciorbă rădăuțeană în care s-a turnat prea mult oțet!
Un alt român de succes – aflat la prima generație în pantofi, dar în pantofi „Gucci“ – m-a luat pe sus pentru a-i admira viloanța, recent ieșită de la „casa de nașteri imobiliare“. Întâi mi-a arătat niște arătări din ipsos în curte, apoi m-a purtat prin camere, insistând asupra dormitorului fetiței, o zdrahoancă de 20 de ani. Dormitorul era tapetat parcă anume pentru coșmaruri, cu fotografii ce ilustrau evoluția „fetiței“, de la oliță până în clubul unde azi dansează pe mese. Am rămas strivit sub greutatea marmurii, a travertinului și a prostului-gust, însă cum propitaru’ mă soma să-mi exprim părerea sinceră despre vilișoara lui – sudoarea magnatului, păcăleala fiscului – am plimbat între dinți mahorca unei noi minciuni:
-Așa căsuțe zidite din bun-gust curat, doar prin părțile Hollywood-ului am mai văzut.
Dar nu degeaba zice latinul că „Finalul încoronează opera“. Ultima am pățit-o alaltăieri, când un prieten, oploșit nu știu cum prin staff-urile antonesciene, mi-a cerut să-i confirm că șeful său, Crin, are un chip de om bun și luminat. Iar eu, deși cred că insul în discuție are moacă de subofițer la Auschwitz, de ce n-aș răspunde:
-Da, da, e atât de bun și luminat, că îl poți folosi ca veioză!
Am auzit clar ozonul gemând, poluat dureros de noua mea minciună, aruncată inconștient în eter.
