Madonna și Bruce Springsteen ocupă primele locuri în topul încasărilor din turnee, potrivit unui clasament realizat de revista Billboard. Ambii au câștigat peste 200 de milioane de dolari din concertele susținute anul acesta în toată lumea, surclasând astfel vedetele din „noua generație“ precum Lady Gaga sau Justin Bieber.
Chiar dacă nu mai domină topurile muzicale, ca pe vremuri, cu siguranță Madonna nu a fost uitată de fani. Sălile de concert se umplu până la refuz de fiecare dată când diva își anunță apariția pe scenă. Știe să facă show iar asta se simte și la buzunar. Turneul mondial prin care cântăreața își promovează ultimul album, MDNA, i-a adus peste 228 milioane de dolari. E drept, și munca a fost pe măsură. Din mai, artista a susținut nu mai puțin de 80 de concerte.
2012 a fost un an bun și pentru Bruce Springsteen. Cele 72 de spectacole susținute i-au adus 199,3 milioane de dolari. Un alt lucru ce demonstrează valoarea și profesionalismul cântărețului fiind și faptul că în această lună a fost câștigătorul celui mai important trofu muzical decernat de revista Rolling Stone pe 2012, potrivit unor liste anuale care includ numeroși artiști nominalizați și la premiile Grammy. Astfel, cel de-al 17-lea album de studio lansat de Bruce Springsteen, intitulat „Wrecking Ball”, a ocupat prima poziție în topul albumelor pe 2012, alcătuit de editorii revistei Rolling Stone.
Bruce Springsteen, în vârsta de 63 de ani, a devansat astfel albumul de debut al artistului hip-hop Frank Ocean, „Channel Orange”, clasat pe locul al doilea, și albumul solo al fostului solist al trupei White Stripes, Jack White, intitulat „Blunderbuss”, situat pe locul al treilea.
Bruce Springsteen, Frank Ocean și Jack White se regăsesc de altfel și pe lista artiștilor nominalizați la premiile Grammy 2013.
Turneul mondial „The Wall Live“, susținut de rockerul Roger Waters, fost membru al grupului Pink Floyd, ocupă locul al treilea în acest clasament anual, cu încasări de 186,4 milioane de dolari.
Chiar dacă nu se mai află printer noi, turneul „Michael Jackson: The Immortal World Tour“, susținut de compania canadiană Cirque Du Soleil, se află pe poziția a patra, reușind să strângă încasări de 147,3 milioane de dolari.
Turneul susținut de trupa britanică Coldplay ocupă locul al cincilea, cu încasări de 147,1 milioane de dolari.
Lady Gaga, în schimb, a fost nevoită să se mulțumească doar cu locul șase și cu vânzări de „numai“ 124,8 milioane de dolari. Chiar dacă nu au fost la fel de darnici, fanii cântăreței de 26 de ani au compensat însă cu siguranță prin entuziasm.
În Top 10 Tours din acest an, pe locurile următoare, s-au clasat, în ordine, Kenny Chesney & Tim McGraw (96,4 milioane de dolari), Van Halen (54,4 milioane de dolari), Jay-Z & Kanye West (46,9 milioane de dolari) și Andre Rieu (46,7 milioane de dolari).
Andreea Vîrîci