Proasta dispoziție și gândirea negativă au efecte benefice asupra creierului, persoanele prost dispuse având o atenție sporită, mai mult spirit critic și o memorie mai bună, potrivit unui studiu australian citat de Reuters.
Persoanele pesimiste sunt mai puțin credule și îi pot judeca mai bine pe ceilalți, având totodată o memorie mai bună, pentru că sunt mai atente la ceea ce le înconjoară decât oamenii fericiți, care au tendința de a crede tot ceea ce li se spune, a demonstrat studiul coordonat de profesorul Joseph Forgas, de la Universitatea New South Wales din Sydney.
„În timp ce buna dispoziție stimulează creativitatea, flexibilitatea, cooperarea și folosirea mijloacelor mnemotehnice, proasta dispoziție determină o atenție sporită la lumea exterioară și o gândire mai realistă“, notează Forgas. „Cercetarea noastră sugerează că tristețea stă la baza unor strategii de procesare a informației mai adecvate unor situații dificile“, mai spune el.
În vederea efectuării acestui studiu, echipa lui Forgas a făcut o serie de experimente pornind de la inducerea unor stări de bucurie sau de tristețe voluntarilor. Astfel, subiecții au vizionat filme vesele sau triste și au rememorat unele evenimente fericite sau nefericite din viața lor.
Într-unul dintre experimente, participanților – cărora li se indusese o stare bună sau una proastă – li s-a cerut să își spună părerea privind valoarea de adevăr a unor mituri urbane. S-a constatat astfel că persoanele prost dispuse erau mai puțin susceptibile să creadă în miturile urbane prezentate. Acestea erau, de asemenea, mai puțin susceptibile să ia decizii pripite în baza unor prejudecăți religioase sau rasiale și făceau mai puține greșeli atunci când li se cerea să își aducă aminte de un eveniment la care au fost martore.
Studiul a mai demonstrat că oamenii triști sunt mai capabili să susțină o pledoarie, în scris, cu argumente. Potrivit lui Forgas, o dispoziție ușor proastă ar putea promova un stil de comunicare mai bine adaptat și mai reușit.
„Buna dispoziție nu este dezirabilă în mod universal: oamenii cu o proastă dispoziție sunt mai puțin înclinați să facă erori, ca martori, ei distorsionează mai puțin realitatea și sunt mai buni la transmiterea unor mesaje eficiente, persuasive și de bună calitate“, concluzionează autorul studiului, publicat în ediția din noiembrie/decembrie a „Australian Science“.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane