După șase ani în care a fost invitată să participe la Festivalul Modei de la New York, la care va fi prezentă și în februarie 2013, afacerea Romaniței s-a extins, deschizându-i-se mai multe uși.
În ultimele luni, creatoarea de modă a făcut naveta București-New York întrucât intenționează să pună pe picioare afacerea ei cu haine și acolo, mai exact să-și deschidă un showroom.
Și, cum New York-ul dă tonul, fiind principalul centru financiar al lumii, iată că, pentru Romanița, au început să curgă și alte oferte, în valuri:
"Sunt invitată să particip și la Festivalul Modei din Hong-Kong, sper să am timp să termin creațiile până atunci. Showroom-ul îl deschid undeva spre sfârșitul anului viitor, după care urmează să am reprezentanțe și în Los Angeles, Miami și Honk-Kong. Așa că, anul viitor, voi sărbători 22 de ani de activitate așa cum se cuvine. Eu, de altfel, mi-am propus de mult timp ca la 25 de ani de meserie să ajung să sărbătoresc undeva în străinătate, așa că se poate întâmpla mai devreme", a povestit ea.
În ceea ce privește sărbătorile de iarnă, creatoarea de moda și iubitul ei, avocatul Iulian Gogan au ales să le petreacă în țară, acasă, cu familia.
Andreea Vîrîci