O banda de spargatori profesionisti pregateste lovituri la bancile de pe raza judetului Cluj, precum si asupra masinilor blindate cu care sunt transportate valorile bancare. Potrivit unor oficiali din cadrul Comandamentului Judetean de Jandarmi Cluj, capii bandei cu pricina si-au facut -stagiul- in Occident.
-Grupuri de talhari se pregatesc de actiune-
Desi pana acum efectivele de jandarmi din cadrul Comandamentului Cluj nu au avut parte de situatii in care transporturile de valori bancare pe care le insotesc sa fie atacate de talhari, oficialii din cadrul unitatii sunt in alerta maxima.
-Avem informatii ca, la nivelul judetului Cluj, sunt unele grupuri care se pregatesc pentru astfel de actiuni-, a declarat ieri seful Comandamentului de Jandarmi Cluj, locotenent-colonelul Mircea Parutiu. El a adaugat ca aceste grupuri s-au format in jurul unor -persoane care si-au facut stagiul in Occident- si care au reusit sa scape de autoritatile straine.
-Daca nu s-a putut proba ca au luat parte la spargeri, nu au putut fi acuzate. Nici noi nu putem arata cu degetul, deoarece si la noi functioneaza prezumtia de nevinovatie-, arata Parutiu, care adauga insa ca trupele de jandarmi sunt foarte atente atunci cand au ca misiune insotirea masinilor care transporta valori sau paza unitatilor bancare.
In prezent, pe raza judetului Cluj, jandarmii insotesc si supravegheaza lunar circa 475 de transporturi de valori si, de asemenea, iau parte la alte sute de misiuni care vizeaza distribuirea corespondentei secrete, circa 90% din efectivele de jandarmi fiind angrenate in misiuni.
Potrivit acelorasi surse, jandarmii clujeni patruleaza zilnic pe cinci trasee importante din judet pentru a preveni savarsirea eventualelor infractiuni. Astfel, patrule zilnice se pot observa pe rutele Cluj-Napoca – Huedin – Ciucea, Cluj-Napoca – Baciu – Sanpaul, Cluj-Napoca – Mociu – Turda, Cluj-Napoca – Gherla – Camarasu, Cluj-Napoca – Recea Cristur – Dej.
Adrian A. Giurgea