Dupa aparitia amintirilor politice ale fostului premier Radu Vasile, guvernarea 1996-2000 este disecata din nou, de data asta in paginile unui jurnal. Cel care ridica un colt al cortinei ce acopera perioada regimului Constantinescu este un om de litere, Rasvan Popescu, cel care a avut sansa, din postura de purtator de cuvant la doua palate (Victoria si Cotroceni) sa cunoasca bucataria celebrei coalitii aflata atunci la putere. Jurnalul sau, intitulat -Intre puterea scrisului si puterea politica-, din care va prezentam cateva fragmente in exclusivitate, se afla in curs de aparitie la Editura DU STYLE si, spre deosebire de memoriile fostului sau sef de la Guvern, cartea nu este supusa slabiciunilor omului politic, ci prezinta o rigoare de jurnalist, meseria pe care Rasvan Popescu a practicat-o de altfel cativa ani buni.
Paginile jurnalului vorbesc despre evenimente politice cunoscute marelui public, dar dezvaluie reactiile politicienilor nostri, ezitarile lor inerente si chiar lipsa lor de discernamant in unele momente. Marsul minerilor spre capitala si razboiul din Iugoslavia alterneaza in jurnalul lui Rasvan Popescu cu amintiri despre interminabilele discutii dintre liderii coalitiei sau intalnirile presedintelui Constantinescu cu delegatii straine. Momente precum debarcarea sa peste noapte din functia de purtator de cuvant al Guvernului sunt taxate direct de autor, care prevestea, inca din 1999, trecerea premierului Vasile in barca democratilor. Desi a fost catalogat adesea drept -omul lui Constantinescu-, jurnalistul Rasvan Popescu nu a omis din cartea sa legaturile subterane dintre seful statului si unii ministri, care ezitau sa ia vreo decizie fara a se consulta in prealabil cu Palatul Cotroceni.
Lectura acestor fragmente pe care le publicam in continuare va va ajuta, speram, sa intelegeti mai bine viata politica si mecanismele care duc la luarea unor decizii importante pentru noi toti.
Intre fotoliul de politician si masa de scris
Viata publica a lui Rasvan Popescu a fost dintotdeauna impartita intre politica si literatura. De profesie inginer geolog, pana in 1998 s-a ocupat de politica in calitate de ziarist – mai intai la saptamanalul -Expres-, apoi la BBC si, in cele din urma, la TVR, unde a ocupat fotoliul de redactor-sef. In 1998, a trecut pe celalalt front al politicii, in calitate de combatant, asumandu-si -misia- de secretar de stat si purtator de cuvant al Presedintiei. In septembrie 2000, cu putin timp inainte de schimbarea de putere, Rasvan Popescu s-a reorientat, luand drumul CNA, al carui membru este si in prezent, la propunerea Palatului Cotroceni.
In literatura romana postdecembrista, Popescu a -marcat-, pana acum, trei volume: -Subomul-, -Omul cu cioc si gheare- si -Prea tarziu-. In plus, este si autorul a patru scenarii de film: -Prea tarziu-, -Terminus paradis-, -Razboi in bucatarie- si -Faimosul paparazzo-.
Joi, 3 decembrie 1998, Palatul Victoria
Un Guvern intreg urcat in capul lui Radu Sarbu. Un Guvern intreg rugandu-l, solicitandu-i, ordonandu-i sa inceapa lichidarea intreprinderilor cu pierderi: altfel suntem faliti.
Ca si predecesorul sau, seful FPS o scalda, cere amanarea pana-n februarie, cand o sa privatizeze Petromidia, RAFO Onesti?ë o multime, numai sa nu inchida acum, imediat. Zice ca a vorbit el cu FMI, care ne intelege, ne ingaduie pana-n primavara…
Stoica, Babiuc, aproape ca tipa la el: acum, imediat! Tokay li se alatura in numele UDMR. In plina dezbatere il vad pe Sarbu cum se prelinge afara, mestecand ceva ininteligibil?ë fug dupa el, il prind la lift, ce-i asta?
Spune-le ca-mi cer scuze, sunt asteptat la Cotroceni, pentru consultari?ë A plecat, gata. Nu s-a hotarat nimic si el a plecat.
Ministrii sunt in tavan, il monteaza pe Vasile; pune mana pe telefon si il prinde pe Sarbu in masina. Nici un Cotroceni! Esti in subordinea Guvernului. Vino incoace ca te demit! Pana se intoarce Sarbu, Berceanu se angajeaza sa restranga activitatea in -regiile sale- cu pierderi. Intre timp, Sarbu s-a prelins neobservat inauntru.
Radu Vasile il ia in primire.
– A doua oara sa stiti ca nu mai tin cont nici de cine v-a recomandat, nici de nimic. Soarta tarii e in mainile dvs.
Incepeti sa inchideti imediat…
Sarbu zice ca da, inteleg, totusi, disponibilizarile, acum, iarna? Valul nemultumirilor…
– Foarte bine, sa ne mature.
Vasile s-a decis: macar sa ne mature facand ceva, decat nimic. Sa vedem cat il tine…
Hotaram ca pana-n Anul Nou, FPS va opri activitatea intr-un numar de intreprinderi totalizand 15% din pierderile pe economie. Acum ori niciodata! Care intreprinderi? Nimeni nu vrea sa stie. La urma bem o tuica, a adus-o Macarovski din Ardeal…
26 decembrie 1998, Filipesti
La Petrosani, Berceanu a inchis Mina Dalja, Dalja -mea-. Doi ani m-am tarat prin matele ei. Ieseam afara umilit, disperat, negru si-n ochi. Mina care a dat -Subomul- nu mai e.
De ce nu ma bucur?
La Brad s-a oprit -Gura Barza-, zisa si Aurul Dacilor. Cea mai veche mina de aur din tara; se spune ca are 2000 de ani. In ultimul timp dadea 2-3 verighete de miner pe an. Pentru mineri e sfarsitul lumii, cerul care cade. Inutil le promitem plata salariilor timp de doi ani, numai sa stea acasa, o sa coste mai putin. Berceanu face uz de toata elocventa sa de oltean.
-La Gura Barza, un miner ia 6.000 de lei de la suprafata, coboara in adanc, munceste pana curge apa pe el, ingroapa 5.000 si iese afara cu 1.000 de lei, victorios.-
Un ceas mai tarziu, vreo mie de ortaci cu neveste si copii blocheaza calea ferata Deva-Brad. Doar nu striga, ca-n Prea tarziu: -Nu inchide mi-ne-le!-, restul e la fel. Dejeu intarzie, prefera sa adune jandarmii din judetele vecine, un fel de forta de descurajare, 3 la 1. Intre timp, ortacii au inghetat, s-au imputinat. Scutierii ataca pe la cinci dimineata. Fara arestari. Femeile ingenuncheaza. Barbatii isi apara capul. Scutierii lovesc cu bastoanele si racnesc: Plecati! Plecati!
Unde s-ar putea duce? De 2.000 de ani scurma-n pamant…
16 februarie 1999, Bruxelles
In Vale, minerii se strang in curtea companiei, ca un nor negru. Tipa: murim, luptam, pe Cozma aparam!!!…
In tara, copiii huilei, cu Cozma in frunte, se reped iarasi spre Bucuresti sa spulbere regimul care le-a condamnat -luceafarul-. La ora 16.00 intra nestingheriti in Targu-Jiu. La televizor, Dudu Ionescu ii face teroristi.
Cu sufletul la gura, de la o intalnire la alta: la Comisia Europeana, la Parlament, la Consiliul de Ministri intru pe usa, dau mana, schimbam carti de vizita si zic: pot sa dau un telefon in tara?
Stiti, minerii…
Sa ma intorc? Nu-s decat 2.000, ce dracu…
17 februarie 1999, Bruxelles
S-a ispravit. Subomul a muscat tarana din care a iesit. La miezul noptii, Cozma a intrat triumfator in Craiova, printr-un baraj de opereta, care n-a luptat. La Stoenesti insa, podul peste Olt era blocat de-adevaratelea: 35 de autobuze si vreo 50 de turisme – incearca o invaluire ca la Costesti. Doar ca aici e pod peste rau, nu dealuri. Jandarmii lupta militareste, mentin pozitia.
Brigada care apara Slatina le cade minerilor in spate; distruge sistematic autobuzele ramase in urma.
La ivirea zorilor totul e ispravit. Un mort, zeci de raniti, sute de arestati. Cozma si Beja – ajunsi din urma la Caracal, inchisi bine la Jilava.
Si eu dormeam! In Rue de Washington ciocnesc cu ambasadorul Virgil Constantinescu: comunismul rezidual – starpit. In sfarsit! S-a sfarsit.
28 februarie 1999, Bucuresti
Intotdeauna intoarcerea e trista. De randul acesta se intrece pe sine. Am fost schimbat. Inlaturat, aruncat din functia de purtator de cuvant. Fara o vorba, fara o strangere de mana; vestea mi-o da nu Vasile, ci Secretariatul General. Raman sa ma ocup strict de DIP. In lipsa mea, intrigi la Palat.
Si iata-ma inlocuit eu, un cuvantator, cu o muta. Vasile ridica din umeri: l-a rugat unul mare de la PD. Probabil Basescu. Daca PNTCD il debarca intr-o zi pe Vasile, Doamne fereste, si mai rau?ë dispare din joc, ii ramane PD-ul…
9 martie 1999, Bucuresti
Sandra Pralong despre -calitatile- poporului roman: -abilitatea de a improviza constant-.
Foarte probabil gandeste in engleza, vrea sa spuna -de a improviza continuu-.
Expresia perfecta a acestui fel national de-a fi e Radu Vasile.
Apropo, in pragul grevei generale cu care ne ameninta sindicatele, premierul Vasile si-a publicat un volum de poezii lamentabile.
Pe faza, ca intotdeauna, criticul de serviciu, care in regimul nostru este Ulici, i-a pus la dispozitie girul Uniunii Scriitorilor. Cu gratie, Plesu a facut figuratie…
Romania, tara ezitarilor cronice
18 martie 1999, Bucuresti
Vila guvernamentala -LAC 2-. Convocati ministrii economici, sub bagheta lui Stoica; Vasile se reface la Elias, a suferit un infarct.
Ciocalteu a exploatat nenorocirea in favoarea lui Radu Vasile, recomandandu-i public (ca nefrolog) sa nu mai puna toate la inima.
Toate? Tigari, bautura, cafea… astea stiu ca le punea.
La aceeasi masa cu -economicii-, liderii politici: Diaconescu, Quintus, Roman, Cunescu; doar Marko Bela lipseste, nu-i in oras. Pe masa – fursecuri si fructe.
Pe langa pereti cativa baieti de mingi; sunt convocati -la varf-; inseamna ca, de fapt, lor le revine toata treaba. Va sa zica: Costin Borc pentru Vasile, eu pentru Stoica, consilierii Doltu si Cristi Preda pentru presedinte. Constantinescu apare tarziu, cu un aer preocupat; se lasa sa cada in capul mesei, zici ca vine de departe pe jos. Cinstita adunare s-a strans cu un scop precis: maine trebuie sa dea piept cu Opozitia. La initiativa lui Ion Iliescu, care a ramas intepenit in consens, maine va avea loc cea mai ampla dezbatere nationala. Majoritate, Opozitie, sindicate, -civili-, ziaristi. Daca nici asa nu iesim din criza… La initiativa lui Roman se va televiza tot. Daca nici asa nu pricepe poporul… Sa vedem documentul Guvernului, baza dezbaterii.
– Domnilor, documentul este execrabil. Este un exemplu perfect despre cum sa nu faci.
Verdictul presedintelui e fara apel. Tot staff-ul tehnic ar trebui sa demisioneze in bloc.
– E tehnic, plicticos, scris in pasareasca, abunda in -active-. Cu asa ceva Opozitia va va zdrobi in direct.
Am crezut ca arunca programul peste umar, ar putea sa ma nimereasca. Borc s-a scurs sub masa. Ia sa iau o banana.
Stoica nu intelege de ce trebuie sa ne expunem, la ce serveste tot circul in direct, dam Opozitiei o sansa care… Basescu se ridica sa ia un fursec. Din mers:
– Ne punem capra in mijlocul curtii, declama Basescu.
Roman este insa convins ca ii putem zdrobi noi pe ei. Daca nu, ce mai cautam la putere? Se va vedea ca, peste toate greutatile, stim unde mergem.
– Suntem angajati, impreuna, pe un drum, singurul… Musca o portocala.
– Da, da, se rasuceste Basescu, doar n-o sa mearga in public contra sefului sau. Ia niste alune, le arunca in gura.
– Daca vor trosneala, atunci sa le-o tragem!
Programul va fi refacut. El va fi trimis la partide, dezbatut, dar nu si citit. In loc, Stoica va avea un discurs politic, pe limba alegatorului. Cine ne judeca, PDSR? Pe noi, care ii platim facturile?
Roman s-a ambalat, bate in stacojiu.
– Foarte bine, acesta e tonul, aproba presedintele. Dar cine sa-l scrie?
Imi revine mie aceasta cinste.
21 martie 1999, Bucuresti, ora 0.00
CNN, Euronews, BBC – un singur titlu:
-NATO autorized air strikes against Iugoslavia-.
Conflictul etnic nu va fi tolerat in Europa!
-NATO autorized air strikes against Iugoslavia, NATO autorized…-.
Conflictul etnic nu va fi…
La Belgrad, stare premergatoare de razboi.
La Bucuresti, presedintele Constantinescu declara interventia ca legitima si necesara. Cade zece procente inaintea primei bombe.
Premierul Rasului, Vasile, tace. Valeriu Stoica afirma ca, daca vrem in Alianta, trebuie sa fim aliati.
La polul opus, PDSR nu mai pricepe nimic din dreptul international, e altfel decat in scoala lui, cand SUA batea copilul URSS, daca URSS lovea vreun copil al SUA.
Pe Antena 1, poetul curtii Ceausescu, Adrian Paunescu, intra in direct: Iugoslavia, rastignita.
Istoricul de serviciu al PDSR, Razvan Theodorescu, se chinuie sa faca o paralela romano-sarba, ambele popoare s-au intregit in 1918.
Decreteaza: Romanul este solidar cu victima!
Dan Zamfirescu, tonomatul fostului PCR: asta e solutia lui Hitler, pentru ca NATO merge pas cu pas dupa Hitler!
Romania ca o galerie.
Peluza Europei…
27 aprilie 1999, Palatul Cotroceni
Geopolitica. O delegatie a Bundestagu-lui la presedinte; o primeste in salonasul albastru. Nemtii vor sa stie cum vede Emil Constantinescu contextul. Presedintele oscileaza o clipa.
– Dati-mi voie sa consider aceasta discutie confidentiala…
Nemtii se uita unii la altii si inapoi la presedinte, zic da din cap.
Presedintele se aprinde repede.
– Acum se vede ce eroare ati facut la Madrid, cand Romania n-a intrat in NATO. Aveati o baza puternica la 70 km de Belgrad.
Nemtii de foiesc, fosnesc fotoliile. Presedintele abia s-a incalzit.
– Ma intrebati de context. Iata contextul. La Moscova, o Duma in majoritate comunista, franta de Eltin, care… nu se stie… nu se stie pana cand… La Minsk, o Rada in majoritate comunista, inca contracarata de presedintele Kucima, care are sanse sa piarda alegerile.
Nemtii dau ganditori din capete: Ja, ja…
– In Belarus o dictatura -ca-n Rusia-, este o expresie romaneasca, de la cel mai mare dramaturg al nostru… care a si sfarsit intr-un soi de autoexil la dv., la Berlin.
Oaspetii zambesc vag curtenitor. Ma uit in ochii lor dupa Caragiale.
Nu este.
– In sfarsit, o Serbie sub dictatura, ultima dictatura din Europa si ultimul punct de sprijin al intereselor rusesti in Balcani. A cerut uniunea cu Rusia si Belarus. Iar alaturi, o Bulgarie angajata spre Vest la nivelul autoritatilor si un popor slav, legat prin sange si de rusi, si de belarusi, si de sarbi.
– Ja, ja, ja… Nemtii freaca bratele fotoliilor Ludovic al XVI-lea, se agata de ele.
– Si la mijloc Romania. Latina, prooccidentala, democratica, stabila.
Si in locul unei recunoasteri pe masura, ce?
De doi ani negociem cu FMI trei nenorocite sute de milioane de dolari, un nimic. Ca si cand noi am fi fost Milosevici, ca si cand noi am fi trebuit distrusi si nu el!
Liniste in salonul albastru: se aud privighetorile in parc. Imi imaginez pestii in -ochiuri-, tacuti.
Seful delegatiei germane, masiv si stanjenit:
– Domnule prtesedinte, ne-ati dat multe teme de gandire…
28 aprilie 1999, Palatul Cotroceni
Politica regionala: presedintele Parlamentului Moldovei la presedintele Romaniei. Salonul albastru.
Constantinescu este de o sinceritate dezarmanta.
– Spuneti celor care mai vad in Romania o amenintare ca nimic nu o indreptateste. Nu mai exista nici macar umbra vreunei intentii privind anexarea Moldovei. Nici o forta politica, nici macar din Opozitie, nu manifesta macar tendinta de a imprima vreo tendinta in Moldova de peste Prut. Si, in perspectiva alegerilor din 2000, oricine ar incerca sa faca din asta un steag nu va avea suport.
Romania abia se duce pe sine.
– La noi e mai rau, se scapa Diacov, cucerit.
Nici macar salariile nu se platesc… la bugetari, mai ales. Totul e sa nu rasturnam barca.
– Noi in acest sens va sustinem. Acum acesta este obiectivul nostru fundamental: protejarea Republicii Moldova. A suveranitatii, integritatii, a economiei. Fiecarui investitor strain ii spun: deschide o filiala si-n Moldova. Sa nu uit: am pastrat rafinaria de la Onesti pentru dumneavoastra. Aceasta si cu terminalul de la Giurgiulesti vor fi puncte mai tari decat orice pod de flori. Cat priveste parlamentele nostre, cel mai bun lucru pe care-l pot face este o legislatie comuna, care nu poate fi decat cea europeana. O economie integrata, o legislatie comuna… Mai departe, viitorul va decide…
