Home Actualitate La Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil

La Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil

DISTRIBUIŢI

Se întreba David: „Ce este omul că-ți amintești de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?“. Citim mai departe: „Micșoratu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri, cu slavă și cu cinste l-ai încununat pe el. Pusu-l-ai pe dânsul peste lucrul mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui“ și înțelegem poziția omului față de îngeri, „cei tari la virtute, care faceți cuvântul Lui și auziți glasul cuvintelor Lui.“ Cuvântul Domnului l-a auzit și dus Arhanghelul Gavriil, „Îngerul darului“, Sfintei Fecioare, „cea mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită decât serafimii“, spre vestirea cea bună a nașterii peste fire a lui Hristos. Ne amintim răspunsul: „Fie mie după cuvântul tău“. Mai înainte, tot Arhanghelul Gavriil a vestit lui Zaharia că se va bucura la vârsta sa înaintată de nașterea unui fiu – Sfântul Ioan Botezătorul – și nașterea Sf. Fecioare părinților ei, Ioachim și Ana. Pentru că ei, Arhanghelii, din ceata cărora fac parte Gavriil și Mihail, sunt cei care, ne încredințează Sf. Grigorie Decapolitul, „îi întăresc pe oameni în credință, luminându-le mintea cu înțelegerea Evangheliei și descoperindu-le adâncurile de taină ale credinței“.
Duminică vom sărbători Soborul mai-marilor Arhangheli Mihail și Gavriil, îndemnându-ne, la vreme cuvenită, să luăm aminte la nevoia de ascultare față de Dumnezeu, de înțelegere și unitate, așa cum aceste „duhuri slujitoare“ o fac. Ca sărbătoare a îngerilor, ziua de 8 noiembrie a început să fie cinstită de prin veacul al V-lea și s-a răspândit în toată ortodoxia. Făpturi de văzduh, îngerii îi slujesc lui Dumnezeu, fac voia Lui în cer și sunt trimiși ai Celui Preaînalt să ne povățuiască și ocrotească pe drumul îndumnezeirii, pentru care Fiul Lui Dumnezeu însuși s-a înomenit. La începuturi, toți îngerii au fost făcuți buni, plini de strălucire, doar că unii dintre ei, în frunte cu Lucifer, cel mai frumos și mai împodobit cu daruri, amețit de trufie s-a prăbușit și, de atunci, sunt dușmani ai eliberării omului de spectrul morții. Există o reacție în lanț a răului ivit din trufie și diseminat în numeroase forme aproape neînchipuit de variate în tot ce ne înconjoară, toate însă desființatoare. Oare nu ascultând glasul înșelător al șarpelui, primii oameni otrăviți de trufie au căzut din Rai? Și unul dintre semnele principale ale acestui fel de rău este dezbinarea, care, desfășurată progresiv, duce, mai devreme sau mai târziu, la un război al tuturor împotriva tuturor. Unitatea generată de bine, așa cum este cea din soborul îngerilor este una a armoniei, a complementarităților care află taina măsurii și o împlinește în armonie. Un simbol al acestei unități îl aflăm în Soborul celor doi Sfinți Arhangheli: Sf. Mihail, rânduit de Dumnezeu să fie căpetenie a îngerilor buni, și Gavriil – unul „slujitor al legii“, celălalt „înger al darului“.
Slujitor credincios, Sf. Arhanghel Mihail, de față fiind la căderea lui Lucifer și a cetei lui, a zis: „Să luăm aminte noi, care suntem zidiți, ce au pătimit cei care erau cu noi, care până acum erau lumină și acum întuneric s-au făcut. Căci, cine e ca Dumnezeu?“ Lucrând cuvântul lui Dumnezeu, Arhanghelul Mihail, prezent și în tradiția iudaică și islamică, este și cel care îi împlinește pedepsele pentru cei care nu respectă legea și, de aceea, în icoane este înfățișat uneori ținând în mână o spadă de foc cu care subjugă puterile întunericului. Din fire făptură nevăzută, Arhanghelul Mihail s-a arătat lui Avraam, lui Lot când a părăsit Sodoma cea dată pieirii, lui Iacov când fugea de fratele său. Tot el a mers înaintea taberei fiilor lui Israel când au scăpat de robia egiptenilor. Sunt numeroase alte fapte relatate cu deosebire în Vechiul Testament, din care desprindem semnificațiile slujirii legii divine în toată bogăția ei de învățăminte ce țin biruința asupra forțelor răului. El este cel care ne ajută să descoperim lumina dinlăuntrul nostru, să înfruntăm răul dinlăuntrul și din afara noastră și ne e însoțitor când suntem singuri.
Arhanghelul Gavriil este imaginat ca deosebit de frumos și, îndeobște, având un crin în mână, prezent în slujind întreaga iconomie a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, de la început până la sfârșit. Se spune că, după ce s-a arătat Sf. Fecioare, Arhanghelul Gavriil s-a arătat și lui Iosif sfătuindu-l să nu se teamă a o lua de soție pe Maria, cu care era logodit, pentru că zămislirea pruncului era de la Duhul Sfânt. Tot el s-a arătat și păstorilor cărora le-a binevestit nașterea Mântuitorului lumii și, mai târziu, în vis, lui Iosif, zicându-i să ia pruncul divin împreună cu mama Lui și să fugă în Egipt. Mulți dintre părinții Bisericii consideră că „vestitorul mântuirii lumii“ a fost îngerul îmbrăcat în alb, care a răsturnat piatra de pe mormântul Mântuitorului și a vestit femeilor mironosițe Învierea lui Hristos.
E folositor să ne amintim toate acestea la sărbătoarea Soborului Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil pentru a ne pregăti să-i primim cu credință și dragoste, ascultându-i spre plinirea bucuriei de a fi în dimpreună unii cu alții și cu Dumnezeu. Așa citim în rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli și pentru toți credincioșii: „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una…“ E o unitate vie, a cultivării atente, plină de grijă a diferențelor care ne pot apropia pe unii de alții spre pacea dăruită de Hristos, Cel care s-a răstignit pentru a ne elibera de întuneric, urmând calea spre lumina neînserată a Iubirii lui Dumnezeu. Cuvenitele urări de La mulți ani cu sănătate bogat rodind în împliniri și fie ca îngerii protectori să le călăuzească pașii către lumina din sufletul lor spre împreuna bucurie cu cei care își trăiesc viața de zi cu zi.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.