O lume calda si, la prima vedere, calma, te primeste la etajul Galeriilor Caminul Artei. Picturi, pasteluri, tapiserii te invita la o calatorie in lumea formelor sensibile. Peisaje lipsite de prezenta omului, de cele mai multe ori, in ondulate urcusuri si coborasuri line, iti indreapta privirea catre tapiseriile de accentuata decorativitate, altfel de peisaje, sugerate de formele mai curand abstracte, dar construind dealuri, ape, insule, bizare asocieri ale formelor norilor cu pasarile, la o privire mai atenta.
Michaela Nica este absolventa a sectiei de pictura a Academiei de Arta, dar propensiunea pentru tapiserie isi pune amprenta si pe lucrarile de pictura. Marinele sale, de fapt, de cele mai multe ori plaje cu nuduri feminine, marturisesc o interferare continua a sensibilitatii artistei cu rigoarea intelectuala. Spatiul este sugerat prin clasice modalitati de perspectiva liniara sau cromatica, personajele se detaseaza din peisaj tradand privirea graficianului, iar intreaga scena este structurata dupa legi ale decorativului, vizibile in verticalele creand adevarate poliptice. Indiferent de tehnica abordata, creatiile Michaelei Nica impun prin deplina posesie a mijloacelor de expresie. Culoarea asezata cand in tonuri contrastante, ca intr-una dintre tapiseriile expuse, cand in savante armonii in care ocrurile, albastrul, verdele sunt subtil incalzite de irizari de rosu tradeaza in egala masura pictorul si tapiserul.
Rigoarea liniei este inspirat contrabalansata de curbele trupurilor, de ondularile peisajului, de miscarea ce anima intreaga compozitie uneori. Miscare turbionara in unele lucrari, parand sa aspire corpurile, lina si senzuala de cele mai multe ori, intre joc si poza, intre bucuria de a trai si monumentalitate. Nudurile Michaelei Nica au o forta izvorata din perfecta lor decupare, din pozitiile statuare uneori, din izolarea ce le caracterizeaza chiar in interiorul unor grupuri. Un capitol aparte pare sa-l constituie cele cateva portrete din expozitie, care dau masura talentului artistei in acest domeniu.
Ne-a retinut atentia, in mod deosebit, un triplu portret, cu acel aer nelinistitor al multiplicarii in interiorul unei aparent aceleiasi expresii.
Cateva naturi statice si compozitii cu flori se revendica de la acelasi univers poetic, aparent calm, cu structuri compozitionale riguroase, cu matitati si transparente ale culorii in pasteluri, cu o lumina egala care scalda obiectele. De altfel, aceasta lumina egala ce invaluie si iradiaza totodata din toate compzitiile artistei, este si ea purtatoarea unei dimensiuni de profunda si nelinistitoare reflectie. Michaela Nica construieste in lucrarile sale o lume perfecta, echilibrata, luminoasa, subintinsa insa constant de pulsiunile straniului. Uneori, o disperata cautare se lasa surprinsa, ca in compozitiile cu maini (in manusi chirurgicale?) ce izbucnesc catre inalt, catre alte maini mai puternice, inconjurate de lumina. Si pe aceste maini, simbol major poate al existentei, se afla scrise istorii, uneori lizibile, alteori fragmentate pana la limita disparitiei sensului.
Creatia Michaelei Nica-Craciun este, de fapt, ea insasi, o istorie. Aceea a cautarii sensurilor lumii, a adevarului ultim al omului, al aventurilor sensibilitatii trecute sau nu prin senzual. Expozitia de la Caminul Artei (etaj) ne prilejuieste satisfactia intalnirii cu un artist in opera caruia profunzimea trairii si acuitatea simturilor si a mintii se topesc intr-o unica modalitate de comuniune cu universul.
