Cei care inca mai spera sa-si realizeze visul american au o noua sansa, putand participa la -Loteria Vizelor 2004-. Acestia vor trebui sa trimita scrisorile de participare la Centrul Consular Kentucky in perioada cuprinsa intre 7 octombrie si 6 noiembrie a.c. Scrisorile de participare primite inainte de sau dupa aceste date nu vor fi luate in consideratie, indiferent de data postei inscrisa pe plicuri, se arata intr-un comunicat al Ambasadei SUA la Bucuresti. Pentru a putea participa la programul Loteriei Vizelor, aplicantul respectiv trebuie sa aiba diploma de absolvire a liceului sau doi ani de experienta intr-o ocupatie care presupune cel putin doi ani de calificare sau experienta pentru a profesa.
Scrisoarea de participare la acest program trebuie sa cuprinda numele complet, cu numele de familie subliniat, data si locul nasterii, numele, data si locul nasterii sotiei/sotului si ale tuturor copiilor naturali, precum si ai celor adoptati in mod legal, adresa completa de corespondenta, cate o fotografie recenta a aplicantului, sotei/sotului si a tuturor copiilor. Pe spatele fiecarei fotografii trebuie scris numele si data nasterii membrului de familie corespunzator. Dimensiunea fotografiilor trebuie sa se incadreze intr-un patrat cu latura cuprinsa intre 37 si 50 mm. Scrisoarea de participare trebuie semnata personal de catre aplicantul principal, cu semnatura obisnuita, asa cum apare ea in pasaport sau pe alte documente oficiale sau obligatii contractuale.
Scrisoarea de participare trebuie trimisa cu posta obisnuita sau par-avion. Plicul trebuie sa aiba dimensiunile cuprinse intre 15 si 25 cm lungime si 9 si 11 cm latime. In coltul din stanga sus al plicului, aplicantul trebuie sa-si indice tara de nastere, urmata de numele aplicantului si adresa lui completa. Cei selectionati vor fi instiintati prin posta in perioada mai-iulie 2003 si vor primi instructiuni ulterioare.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane