Intr-un fel, s-a putea intrezari ca, intr-o privinta anume, semne bune anul are. E un zvon care pluteste. Drept care, cu toata prudenta cuvenita, sa o spunem mai pe larg.
Da, este adevarat ca „Strategia de Securitate Nationala a Federatiei Ruse”, semnata de Vladimir Putin in ajunul Anului Nou, califica in premiera Statele Unite drept „o amenintare la adresa securitatii nationale”, dar intre Occident si Rusia, mai precis intre America si Rusia, pare sa se pregateasca, totusi, o mare intelegere. “A grand bargain”, cum spun americanii, ceea ce s-ar traduce din englezo-americana prin intelegere, invoiala, compromis, dar si negociere, targuiala, targ. Iar fiind ceva grand inseamna ca intelegerea e pe lucruri mari.
Ar fi oare o surpriza prea mare? Nu prea, caci Moscova si Washingtonul s-au mai inteles. In al doilea razboi mondial, dar si catre sfarsitul razboiului rece. La Ialta-Teheran-Potsdam etc., la Malta si ce-a mai fost, si ce mai e. Saptamanalul german “Der Spiegel”, de obicei credibil, vorbea bunaoara, de curand, de un memo al Moscovei trimis la Washington privitor la o formula de solutionare a crizei siriene.
America si Rusia au nevoie una de alta, Moscova pentru modernizarea tarii, Washingtonul pentru sprijin antitero (acum, in mod acut, pentru lichidarea “statului islamic”). O serie de comentatori americani, si nu oricare (Kissinger, Mearsheimer, Stephen Cohen s.a.), parca ar pregati de la o vreme terenul scriind ca si Occidentul, si Statele Unite, poarta o parte de vina pentru tensionarea situatiei internationale si inrautatirea relatiilor cu Rusia. La Washington si Bruxelles, remarca Charles Grant, directorul Centrului pentru Reforma Europeana, figuri influente (inclusiv Henry Kissinger) cred ca Rusia e in cautarea unui grand bargain, iar presedintele Vladimir Putin se arata deschis in acesta privinta. Si dupa ce enunta cateva din avantajele unei asemenea intelegeri (energie, integrarea Rusiei in sistemul financiar global, buna vecinatate , relaxarea inarmarilor etc.) , comite un adevarat sacrilegiu de incorectitudine politica: reproseaza Statelor Unite decizia de a desfasura sisteme de aparare antiracheta in Europa. “Europenii – spune el – trebuie sa ceara Washingtonului sa amane pe termen nedefinit desfasurarea (acestui sistem-n.n.), daca Rusia accepta la schimb independenta pentru Kosovo”. Iata aici o idee care nu poate sa nu puna serios pe ganduri. Neted spus, cum ar zice Eminescu, daca se inteleg americanii si cu rusii, se fac si concesii, nimic nu e batut in cuie, intrucat, nu-i asa, interesul national conteaza. Mult prea informatul analist american Fred Kaplan rezuma, in context, soarta Ucrainei din punct de vedere oficial american astfel :”Interese limitate, angajare limitata”. Scurt, taios si la obiect. Iar Ucraina nu e singura tara din aceasta parte de lume careia i se poate aplica o asemenea reteta. Ceea ce deschide larg portile unei alte dezbateri infocate: ar mai fi atunci bun sau ar fi rau un grand bargain?
Mai noul proprietar al lui “London Evening Star” si “Independent”, Evgheny Lebedev, pledeaza infocat pentru o noua mare intelegere americano-rusa, sub titlul “Washingtonul ar fi nebun daca n-ar accepta grand bargain-ul lui Putin”, ar fi “o greseala istorica”. In schimb, un fost consilier la Kremlin, Andrey Illarionov, afirma, la fel de inversunat, ca “Vladimir Puitn ii propune lui Barack Obama acelasi tip de grand bargain pe care i l-a propus Hitler lui Neville Chamberlain iar apoi lui Iosif Stalin, in sensul ca Washingtonul sa accepte anexarea Crimeei in schimbul cooperarii cu Moscova in privinta Iranului”. Despre un targ Ucraina-Iran au mai scris si Roger Cohen in ”New York Times”, si Aleksandr Lebedev si Vladislav Inozemtsev in “Foreign Affairs”. Adica, nu-i chiar o vorba in vant.
Cand ar fi sa se intample marea invoiala? Dupa unii este iminenta, dupa altii (Stratfor) va mai lua timp. Oricum, la toamna, in America, sunt alegeri prezidentiale. Problema, pentru noi, este insa care ar fi impactul intelegerilor ruso-americane, iar apoi si germane-ruse asupra Europei, Europei Centrale si Romaniei. Ia Bucurestiul oficial in calcul asa ceva, e pregatit?
