Home Actualitate Arest pentru mituitorul lui Berbeceanu

Arest pentru mituitorul lui Berbeceanu

DISTRIBUIŢI

 

Bărbatul suspectat că i-a dat mită o mașină fostului șef al BCCO Alba Traian Berbeceanu a fost arestat preventiv, iar soția acestuia va sta în arest la domiciliu, potrivit unei decizii luate vineri de Tribunalul București. Aceasta nu este însă definitivă.

 

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au cerut vineri Tribunalului București arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gheorghe Rusu și aplicarea măsurii arestului la domiciliu pentru soția acestuia, Anca Rusu, solicitarea fiind admisă de un judecător de drepturi și libertăți.

 

Gheorghe și Anca Rusu au fost reținuți joi, pentru dare de mită, spălare a banilor, delapidare, evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce procurorii au dispus extinderea urmării penale în dosarul fostului șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO), Traian Berbeceanu.

 

Potrivit anchetatorilor, în 2011, pe fondul sprijinirii grupului infracțional organizat din care făceau parte Traian Berbeceanu și alte persoane și în condițiile în care acesta deținea calitatea de ofițer de poliție judiciară și funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba, cei doi i-au dat acestuia un autoturism marca Volkswagen Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, pentru a le da date și informații despre cercetarea acestora, a SC U SRL ori a altor persoane din aceeași grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziții domiciliare ori a altor măsuri procesuale.

 

„Suspectul Rusu Gheorghe, acționând în coautorat cu suspecta Rusu Anca și Berbeceanu Traian, a disimulat adevărata natură a circulației autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, creându-se aparența, contrară realității, a transmiterii acestui bun din patrimoniul SC U SRL către inculpatul Berbeceanu Traian, în temeiul unei convenții oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate, cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracțiunii de dare de mită și, respectiv, al infracțiunii corelative de luare de mită, precum și prin săvârșirea infracțiunii de delapidare”, a precizat DIICOT.

 

În dosarul lui Traian Berbeceanu, a fost extinsă urmărirea penală și acțiunea penală față de acesta, pentru luare de mită și spălare a banilor, informa DIICOT, în 16 mai.

 

Fostul șef al BCCO Alba Iulia este urmărit penal și pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru că ar fi falsificat „contractul de vânzare-cumpărare, datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către Berbeceanu Traian a autoturismului marca VW Passat 4 Motion către SC U. SRL, vânzarea-cumpărarea între aceiași cocontractanți a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, precum și a plății unei sulte de 10.000 de euro”.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.