Înainte de 1989, bibliotecile publice ofereau cititorilor numai „documente de stânga“, căci așa era ordinul de la partid. Acum, bibliotecile publice sunt pline de cărți pentru toate gusturile, însă numărul cititorilor tinde să scadă de la un an la altul. Și aceasta nu neapărat că românii nu mai sunt interesați de lectură. Nu mai dispun de timp liber pentru a citi „un document“ care să îi relaxeze. Pe de altă parte, viața tinerilor este „invadată“ de Internet. Tot ce vrei și ce nu vrei găsești pe site-uri: de la referate pentru școală și facultate, până la poezii și pasaje din operele marilor scriitori români și străini. Dar ce însemna biblioteca publică pentru cititori înainte de căderea regimului comunist? Doar „documente de stânga“. Pentru a pune „mâna“ pe „un alt tip de document“ atât cititorul, cât și bibliotecarul riscau. Niciodată nu se știa în ce moment își face apariția securistul. Ce însemna să fii bibliotecar în acea vreme? Sergiu Găbureac, în prezent bibliotecar și șef serviciu la Informare Comunitară din cadrul Bibliotecii Metropolitane București, a terminat în anul 1972 Facultatea de Filologie la Iași. „M-am întors în județul Neamț, de unde eram, cu dorința și convingerea că voi fi profesor. Numai că am fost chemat la Comitetul Județean de Partid din Neamț. Iar secretarul de partid cu propaganda mi-a spus clar că nu sunt locuri libere de profesor în județ. M-a repartizat la Biblioteca Județeană Neamț. O lună am «legumit» acolo, adică m-am plimbat pe la diverse secții pentru a învăța ce face un bibliotecar“, povestește Sergiu Găbureac. Acum, acesta spune, zâmbind și plin de satisfacție: „Atunci n-am bănuit o clipă cât de mult îmi va plăcea să lucrez ca bibliotecar“. La vremea repectivă a urmat, timp de doi ani, cursuri de inițiere în Biblioteconomie. După ce le-a terminat a fost trecut la Serviciul Metodică, unde se ocupa de toate bibliotecile publice din județul Neamț.
Bibliotecile culturale, cu lacăt pe ușă
În anul 1974, toate bibliotecile comunale din țară au fost desființate printr-o hotărâre a Ministerului Culturii. „Efectiv, le-au pus lacăt pe ușă. În anul 1977 s-a decis redeschiderea lor, însă doar cadrele didactice din comune puteau fi și bibliotecari. Pentru aceasta, profesorul primea în plus la salariu câte 350 de lei“, spune Găbureac. Acestuia i s-a trasat sarcină de la partid să se ocupe de redeschiderea bibliotecilor comunale. „Țin minte că într-o comună am fost întâmpinat de un secretar de partid care fuma Kent. Mi-a vorbit de sus. Am pus mâna pe telefonul din birou și am sunat la secretarul de partid pe județ, spunându-i că nu sunt lăsat să-mi fac treburile. Secretarul de partid din comună s-a schimbat la față, a început să tremure și m-a întrebat: «Bine, domne', de ce nu mi-ai spus de la început cine ești?». De atunci am rămas foarte bun prieten cu secretarul de partid din acea comună, ca de altfel cu toți secretarii de partid din comunele nemțene. Când mergeam într-o comună mâncam împreună cu secretarul de partid, popa, profesorii… Lipseam mult de acasă, până când m-a amenințat soția că divorțează. L-am rugat pe secretarul de partid pe județ să mă mute, din nou, la Biblioteca Județeană Neamț. Și m-a mutat“, își amintește Sergiu Găbureac.
Cărțile autorilor care fugeau din țară, scoase din rafturile bibliotecilor
În anul 1947 a apărut cenzura comunistă: „Cenzorii întocmeau, periodic, cataloage cu operele care trebuiau scoase din bibliotecile publice. Au fost confiscate în acea perioadă toate bibliotecile private, iar cărțile autorilor care fugeau din țară erau scoase din rafturile bibliotecilor. Tot ce scotea cenzura din rafturi se constituia în fondul special al bibliotecii. Operele din fondul special erau depozitate într-un spațiu aflat în incinta bibliotecilor publice la care aveau acces doar bibliotecarii, cenzorii și, ulterior, oamenii partidului care mai veneau din când în când în control“. În fiecare județ era câte un securist pe cultură. „În alte județe, securiștii îi anchetau pe bibliotecari dacă auzeau ceva despre ei. La noi, în județul Neamț, erau oameni deschiși la minte și nu prea aveam probleme. Bibliotecarii, și nu numai de la noi din județ, dacă aveau încredere într-un cititor, îl cunoșteau bine, îl încuiau în depozitul în care se afla fondul special și îl lăsau să citească și altceva în afară de «documentele de stânga». Dar cât riscau atât bibliotecarul, cât și cititorul?!“, își amintește Găbureac. În bibliotecile publice mai exista și un fond de documentare în regim de acces special: „Putea lua cărți din acest fond doar cei care trebuiau să își dea doctoratele, specialiștii, cercetătorii. Aceștia trebuiau să completeze formulare speciale“.
În perioada comunistă, biblioteca a fost un „dealer de droguri culturale“, după cum spune șeful serviciului Informare Comunitară din cadrul Bibliotecii Metropolitane București. „Se găseau în bibliotecile publice numai romane polițiste și de dragoste, și acelea cenzurate. Până și poeziile lui Mihai Eminescu și povestirile lui Ion Creangă erau cenzurate“.
Găbureac își amintește cât de mult a „prins“, la apariție, „Cel mai iubit dintre pământeni“, de Marin Preda, la cititori. „Țin minte că aveam un prieten medic. Am fost să ia de la librăria centrală care ne distribuia cărțile, cele trei volume ale operei «Cel mai iubit dintre pământeni». I-am împrumutat medicului toate cele trei volume, cu toate că nu aveai voie să împrumuți decât câte unul. A zis că mi le aduce luni. Nu s-a întâmplat așa. A venit marți, la bibliotecă, și mi-a spus că le-a pierdut. A scos 100 de lei ca să-mi plătească volumele. I-am spus să se aducă acasă să-mi aducă imediat volumele. A mai scos 100 de lei. Cele trei volume costau atunci 32,25 de lei. Nu am vrut să-i primesc cei 200 de lei și i-am zis că ne certăm rău dacă nu aduce volumele. Le-a adus. Altădată a venit o femeie îmbrăcată în negru cu două sacoșe. Din ele a scos vreo 20-30 de cărți și ne-a dat numele fiului său. Fiul figura în fișa bibliotecii cu doar trei cărți împrumutate, restul fiind furate din bibliotecă. Noroc că noi, bibliotecarii, nu ne-am luat de femeie pentru ceea ce făcuse băiatul, căci acesta fusese călcat de un camion cu o săptămână în urmă. Mai mult, băiatul furase cărțile pentru a-și face bibliotecă acasă“, povestește Sergiu Găbureac. Acesta își dorește ca bibliotecile publice din România să ajungă precum cele din străinătate: „În străinătate, dacă un locuitor sau un turist vrea să afle informații despre oraș sună la bibliotecă. La noi aceste module de informare comunitară au fost introduse abia în 2007. Mai avem ceva până ca oamenii, pe lângă să împrumute cărți, să ia legătura cu bibliotecile pentru a afla informații despre orașe: ce hoteluri sunt, ce prețuri au, ce obiective turistice sunt“.
