Fostul component al echipei naționale a Franței, Willy Sagnol, a bătut, astăzi, palma cu gruparea Girondins Bordeaux, unde va ocupa funcția de antrenor principal. Prima opțiune a conducătorilor a fost Zinedine Zidane, pe care nu au reușit, însă, să îl convingă să renunțe la postul de secund al lui Carlo Ancelotti la Real Madrid, formație care în weekend va evolua împotriva rivalei Atletico în finala Ligii Campionilor. Astfel, Sagnol va intra în pâine imediat după ce va reveni dintr-un stagiu de zece zile cu echipa de tineret a Franţei în Insula Reunion, al cărui selecționer a fost în ultimii doi ani și jumătate.
Fostul fundaș al lui Bayern Munchen a semnat deja contractul, astfel că Bordeaux s-a oprit din căutări.