Numărul internărilor în spitale va fi redus cu zece la sută începând cu 2011, potrivit noului contract cadru privind acordarea asistenței medicale pentru următorii doi ani și a Planului Național de Paturi elaborat de Ministerul Sănătății (MS)."Foarte important, în Contractul-cadru s-a prevăzut reducerea cu zece la sută a internărilor în spitale și respectarea Planului Național de Paturi", a precizat MS într-un comunicat.Noul Contract-cadru mai prevede la capitolul asistență medicală spitalicească o noutate. Este vorba despre faptul că la contractarea serviciilor medicale spitalicești, unu la sută din fondurile aprobate cu această destinație la nivelul Casei de asigurări să se utilizeze pentru cazurile de comorbiditate și numărul de zile de îngrijiri acordate în cadrul secțiilor/compartimentelor de terapie intensivă, în condițiile stabilite prin norme.A fost alocat un procent de unu la sută din fondurile aferente acestui segment de asistență medicală, repartizat spitalelor care au implementat sistemul de management al calității, potrivit conducerii MS.
Pentru creșterea calității asistenței medicale spitalicești, unitățile sanitare cu paturi care nu au posibilitatea asigurării continuității asistenței medicale cu cel puțin o linie de gardă, nu vor mai avea dreptul să încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.
Contractul cadru reglementează de asemenea activitatea privind serviciile de ambulanță.Astfel, au fost stabilite reglementări pentru introducerea unor standarde de cost în ceea ce privește decontarea serviciilor de urgență pentru serviciile de ambulanță, pe categorii de județe, în funcție de numărul de locuitori din județe, distanța la care se face intervenția, numărul de solicitări. În acest fel vor fi eliminate discrepanțele în finanțarea serviciilor de ambulanță între județe.De exemplu, județul Tulcea cu 249.518 locuitori are un buget de 20 milioane de lei pentru acest an, în timp ce, județul cel mai mare, Prahova, cu 820.662 locuitori are un buget de 19,6 milioane de lei.