Guvernul a decis, printr-o ordonanta de urgenta aprobata in ultima sedinta, infiintarea Administratiei Nationale -Apele Romane-, prin reorganizarea Companiei Nationale -Apele Romane- SA, masura avand ca scop alinierea Romaniei la legislatia europeana si gospodarirea durabila a resurselor de apa.
Guvernul considera ca reorganizarea Companiei Nationale -Apele Romane- va determina cresterea autoritatii structurilor organizatorice de gospodarire a apelor in aplicarea strategiei nationale in domeniu, a politicii Ministerului Apelor si Protectiei Mediului in exploatarea resurselor de apa, ca si perfectionarea masurilor de combatere a actiunii distructive a apelor, protectia mediului inconjurator si alocarea optima a resurselor de apa necesare populatiei.
Executivul a decis, totodata, infiintarea -Institutului National de Meteorologie, Hidrologie si Gospodarirea Apelor-, ca unitate din subordinea Administratiei Nationale -Apele Romane-, avand ca atributii combaterea si prevenirea actiunilor distructive ale apelor si reducerea efectelor secetei.
Cheltuielile curente si de capital ale Administratiei Nationale -Apele Romane- vor fi asigurate in principal din veniturile proprii, iar unele activitati specifice de interes national vor fi finantate, dupa caz, din bugetul de stat, din bugetele locale si din sursele proprii ale persoanelor fizice si ale persoanelor juridice.
Actul normativ prevede ca utilizatorilor de apa sa li se poata acorda bonificatii, in cazul in care au rezultate deosebite in protectia impotriva degradarii resurselor de apa, precum si aplicarea de penalitati celor care nu respecta normele privind prelevarea apei brute si evacuarea apelor impurificate.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane