Home Actualitate „Felix” îi alină online durerea doctorului-deputat Tudor Ciuhodaru

„Felix” îi alină online durerea doctorului-deputat Tudor Ciuhodaru

DISTRIBUIŢI

Dezvăluirile făcute publice luni, în care deputatul-doctor Tudor Ciuhodaru este acuzat cu probe că ar fi încasat bani pentru dublă prezență și în Parlament, dar și în Spitalul de Urgențe „Sf. Ioan“ din Iași, l-au făcut ieri pe „Felix“ Voiculescu să iasă la atac. Acesta a deplåns pe blogul său soarta recrutatului Ciuhodaru și l-a victimizat pentru faptul că ar fi vånat politic. „Voi fi alături de domnul Ciuhodaru. Și eu, și întreaga Opoziție și, sunt convins, orice persoana rațională, echilibrată și înzestrată cu bun-simț. Tudor Ciuhodaru va acționa în judecată conducerea Spitalului de Urgențe din Iași și va avea la dispoziție o echipă excepțională de avocați“, a amenințat varanul de Băneasa, care se pregătește să ofere „azil politic“ oricărui eșuat de prin vreun partid care dorește să se înscrie în organizația sa de familie numită Partidul Conservator. „Felix“ condamnă faptul că la nici 24 de ore, conducerea spitalului ieșean a ieșit public cu aceste dezvăluiri, sprijinind teza lui Ciuhodaru, care a fost mai mult preocupat de acest aspect, decåt să dea socotoală pentru cele circa 300 milioane de lei vechi încasate pe chiul, tot el fiind cel care se bătea cu pumnul în piept pe la televiziuni din pricina proastei funcționări a sistemului medical din Romånia. „Această decizie de evidentă epurare politică a fost asumată de managerul Spitalului Clinic de Urgențe din Iași, domnul Vladimir Poroch, numit în funcție în decembrie 2009 de PDL. Acest abuz primitiv este caracteristic pentru întregul regim Băsescu: agresiv, abject, decis să sacrifice totul, inclusiv viața și sănătatea oamenilor, pentru a-și păstra privilegiile“, se agită fostul turnător care a devalizat conturile Securității.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.