Implinirea a 365 de zile de la tragedia americana din 11 septembrie si a 600 de zile de la instalarea guvernului Nastase aproape ca au coincis. Cu ocazia propriei impliniri, dl Nastase si-a prezentat bilantul (la Antena 1) de unde a reiesit ca guvernul e in plina crestere economica (10%) si financiara (4 miliarde de dolari). Exista insa si un program social pentru victime, in 108 puncte, ochite in fiecare sedinta: rechizite, alocatii, corn cu lapte, ajutoare pentru iarna, pensii recorelate si indexate, economate – in fine, tot ceea ce te poate face sa te simti umilit in fata unui asemenea progres. Premierul a declarat totodata ca Romania e -fara echivoc- alaturi de NATO si ca Tratatul cu Rusia nu e obligatoriu: -acum nu se mai incheie asemenea tratate nicaieri-. Iata doua schimbari gemene (ca sa zicem asa) la dl Nastase: a depasit reticentele din *99 fata de NATO si considera inutil tratatul cu Rusia, ceea ce pentru o persoana care a semnat tratatul cu URSS in *91 (mult mai inutil) reprezinta un progres. Inseamna ca numai dl Stolojan l-a inteles: -orice om poate gresi, isi poate cere scuze, se poate indrepta iar dl Nastase are capacitatea aceasta de a se indrepta-. Spre ce se indreapta? Pai, fie spre o remaniere, fie spre alegeri anticipate care ar oferi PSD-ului -o majoritate mai stabila- pana in -orizontul 2007- cand -vom deveni membri UE-. Oho, pana la UE, mai e loc de cateva alegeri anticipate. Orizonturi rosii nelimitate. Intorcandu-i dlui Stolojan complimentele, dl Nastase l-a considerat un -opozant loial- – in contrast cu C.V. Tudor care: -sta in subteranele politicii manjind cu noroi pe toata lumea, este un tip instabil care scrie poezii proaste si care n-are ce sa caute in viata politica-. Premierul s-a prezentat apoi ca -un bun gospodar- (cu 2.000 de pasari si 4-5 vaci la Cornu), caruia-i place -ceea ce este frumos-. Ma rog, ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place dar mai trebuie sa ai si bani. Intrebat daca e bogat, dl Nastase a raspuns afirmativ: -da, prin ceea ce am citit, prin ceea ce am facut si prin ceea ce voi face-. Mai, sa fie! Citesti si castigi. Aflati in alt canal (OTV), C.V. Tudor si Romeo Beja, gemeni de suferinta, in simptomele lor, citeau si ei prin vrafuri de hartii. Desi pare greu de crezut, varful de febra nu l-a atins Vadim (desi s-a straduit), ci Romeo Beja, veteranul ultimelor mineriade. Acesta a pretins ca in 2000 dna Dana Nastase i-a cerut telefonic sa protesteze impotriva candidaturii -bosorogului- de Iliescu dar el a refuzat si i-a comunicat acestuia complotul – pe care dl Iliescu i l-a reprosat dlui Nastase, desi promisese ca tine secretul. In pofida acestui incident, Beja ar fi fost chemat asta-vara de un apropiat al dlui Nastase care i-a comandat o greva generala pentru ca premierul sa aiba un pretext de a scapa de ministrii corupti (C.D. Popescu, Mitrea, Serban Mihailescu) -care-l spioneaza, ii raporteaza totul dlui Iliescu, ii fura dosarele si-i taie firele de telefon-. Atat de hartuit e dl Nastase de acesti ministri spioni incat seara, cand ajunge acasa, deschide ferestrele si incepe sa urle in timp ce dna Nastase si copiii plang vazand unde s-a ajuns. Secventa asta i-a placut grozav lui Vadim: -ce vorbesti, domnule, urla la luna?-. Planul s-a amanat iar el, intre timp, a fost chemat la Cotroceni unde dl Iliescu i-a povestit cum o sa faca alt guvern: -Sunt atat de reale problemele acesta, ca sunt banale-. Pentru medici, sigur ca sunt banale. Apoi Beja a suferit un stop de imaginatie: -deocamdata ma opresc aici-. De ce s-or fi oprit? Trebuiau sa intre cu avioanele in Casa Alba sau in Pentagon.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane 23.04.2025, 12:44:03