„Pana acum au existat doua “filosofii” salariale la noi, cu sustinere aproximativ egala in randurile angajatorilor: “salarii mici, cerinte reduse”, respectiv “salarii mari, cerinte mari”. Fiecare “tabara” gaseste inca destule argumente in favoarea variantei preferate; un simplu calcul matematic spune ca rezultatele finale sunt egale, asa ca echilibrul de forte intre cele doua grupuri e usor de inteles si de acceptat”, constată George Butunoiu, unul dintre cei mai importanți experți în recrutare din România.
„Varianta cu salariile mici si cerintele mici a fost sustinuta, impusa si fortata de sindicate (foarte puternice in Europa), sindicate care i-au obligat pe politicieni sa faca legi prin care te opresc sa ceri prea multe de la angajati, indiferent cu cat ii platesti. In America e invers, asa a fost intotdeauna acolo.
In ultimii ani, insa (unul, doi, trei?), angajatorii au constatat ca acest echilibru nu prea mai functioneaza. Toti managerii cu care stau de vorba, aproape fara exceptie, imi spun ca nu isi mai gasesc oameni care sa se incadreze in business planurile pe care si le-au facut, desi au folosit metodele de analiza, de calcul si de extrapolare care au dat intotdeauna rezultatele asteptate pana acum. Nu mai gasesc angajati care sa vina la salarii mici si sa faca si treaba aceea putina si proasta pe care o faceau inainte. Acum nu mai fac deloc, sau nici nu mai raspund macar la anunturi. Si angajatorii nu inteleg de ce, pentru ca asta nu se mai supune logicii primare si evidente rezumate mai sus. Cand sunt putine joburi pe piata nu ar trebui sa se intample astfel.
Greutatile, in conditii de justitie sociala, ii solidarizeaza pe oameni si ii fac sa coopereze voluntar. Insa greutatile si injustitia sociala, dimpotriva, sunt amestecul cel mai exploziv cu putinta. Criza noastra i-a radicalizat din nou pe multi, neincrederea a (re)devenit generalizata, relatiile sociale s-au antagonizat din nou – si este evident de ce. Iar asta dupa ce, la inceputul crizei, evolutia a fost inversa.
Or, in aceste conditii, angajatul cu cutitul ajuns la os, obligat sa accepte un salariu mic pentru ca nu are incotro, nu va munci mai putin doar ca sa nu oboseasca, ci va munci si mai prost, si asta intentionat, ca sa se razbune pe angajatorul care “si-a batut joc de el”. Angajatul nu gandeste si nu calculeaza la fel ca angajatorul, asa cum isi inchipuie managerii. Pentru angajat, cand se simte in pericol, “salariu mic, cerinte reduse” inseamna “salariu mic”, si nimic mai mult.
Si va fi la fel multi ani de acum inainte. Cei care isi fac socoteli si planuri pe varianta “salarii mici, cerinte putine” isi asuma un mare risc si vor avea surprize de proportii. Cu guvernul in frunte, fie el si plin cu tehnocrati. Alternativa e singura optiune. Dar sa vedem cine va intelege asta in Guvern si in Parlament si, mai ales, cine va indrazni sa atace legislatia care sta de-a curmezisul…”
