Ziua Unirii Principatelor, mica Unire, cum i se spune, s-a serbat ca de obicei la Iași deși s-a înfăptuit la București. Degeaba îl alegea Moldova pe Cuza domnitor dacă nu-l alegea și Bucureștiul. În fine, asta e. Președintele Iohannis și premierul Cioloș au zburat cu același avion la Iași spre „a învârti hora frăției pe pământul României”. Ceilalți învârtiți au stat în prezidiu ascultând pioși cuvântările despre Unire – într-un moment în care se vorbește destul de des despre Unirea cu Republica Moldova, ca unică soluție de salvare a acesteia de reocupația rusească și în care și despre Europa se vorbește de ocupația islamică. Premierul francez Manuel Valls a avertizat chiar că „Europa ar putea muri”. Ce vals funebru! Titanic vals. În timp ce la Iași valsul învârtea hora, Bucureștiul era amenințat de invazia militarilor rezerviști (dar deloc rezervați) ai col Dogaru care anunța un protest cu 25000 de pensionari MapN și MAI. Nu se știe ce tot vor – căci pensiile militarilor și ale securiștilor sunt printre cele mai mari din țară. Probabil că Dogaru avea ordin să iasă la proteste ca prorușii lui Dodon la Chișinău. După „tinerii frumoși și liberi” (cum îi alintă televiziunile) pe cei ieșiți în stradă după Colectiv cu revendicări întemeiate și legitime, ieșirea pentru bani a celor care nu sunt nici tineri, nici frumoși și nici liberi, e o caricatură. Veteranii lui Dogaru nu respectă nici măcar ziua Unirii. Chiar înaintea sărbătorii, dl. Iohannis a invitat societatea civilă la prima dezbatere în vederea strategiei naționale pentru Educație – proiectul său unionist pentru 2018, la centenarul Marii Uniri. Sună frumos dar cunoscut. Am mai avut comisie de specialiști, Pact Național, lege a Educației așa că strategia națională pentru Educație pare un fel de autostrada Morgana gen Comarnic-Brașov. Cei care chiar au o strategie în acest sens sunt deținuții care elaborează de zor lucrări științifice laxative pentru a ieși afară. Becali, care a încercat și el să scape din pușcărie prin toate șmecheriile, a mărturisit că a ajuns și la Ponta: „a venit la mine în celulă un ministru și mi-a zis băi, Gigi, mi-a zis Victor să-ți spun că n-are ce face fiindcă nu te înghite Cazanciuc”. Dacă-l înghițea Cazanciuc, poate scăpa. Îl elimina și scăpa. Dar nu-l înghițea decât Ponta care acum înghite în sec. Crăcea sughiță: a fost reprimit în MP după ce s-a dovedit că a adus notorietate națională pentru MP Giurgiu mințind că n-are iubită și caută și el un suflet pereche. Știe să mintă, deci e apt și pentru politică și pentru o viață personală bogată. Astăzi președintele Iohannis e cel care susține că „România poate sta cu capul sus în UE”. Și cu căciula pe cap, să nu răcească la picioare.