Rătăcit după ce i s-a deșirat din mână firul roșu strâns pe ruta București-Moscova, Mircea Geoană pare din ce în ce mai terminat, cu tot cu garanții săi șefi, Vanghelie și Hrebenciuc. Mogulii de Dâmboviță și Deltă sunt gata să-l scape din brațe, iar cățelușul chihuahua al lui Patriciu, Crin Antonescu, se dovedește mai colțos decât bine periatul bichon al lui Vîntu și Voiculescu. În spatele troicii de oligarhi stă însă aceeași fantomă a trecutului comunist, același spectru nefast care bântuie România de la uciderea lui Ceaușescu și până azi: Iliescu-KGB.
Așa-zisa cursă electorală ascunde de fapt interese foarte atent trasate în spatele candidaților. Nu mai este un secret pentru niciun român informat faptul că cei doi Pat și Patașon care se cred candidați la președinție din partea PSD și PNL sunt de fapt două jucării stricate, manipulate de aceleași forțe care au devorat țara de 20 de ani încoace, ca o adevărată armată de lăcuste roșii. Dinu Patriciu, îmbuibatul devenit miliardar din averea românilor, este beneficiarul direct al mafiei de partid și de stat patronate de Ion Iliescu cel sărac și necinstit, în toate cele trei mandate ale sale. Duhnește a petrol și gaze, odată românești. Despre Sorin Ovidiu Vîntu și Dan Felix Voiculescu s-au scris deja tomuri, mai ales de dosare, făcute pierdute prin arhivele Parchetului și Judecătoriilor sau ale serviciilor secrete de la noi și de-aiurea. Miza celor trei moguli și a sclavilor lor, prin susținerea păpușelelor politice de paie, este, în primul rând, vitală pentru supraviețuirea și perpetuarea sistemului corupt, ticăloșit, pe care îl reprezintă. Încă un mandat al lui Traian Băsescu le-ar putea aduce extincția, prin înfundarea pușcăriei. Apoi, în al doilea rând, preluarea puterii totale a statului prin ocuparea scaunului de la Cotroceni cu un președinte de carton le va aduce decontul facturii deja tăiate unui Geoană sau Crin: domeniile economice naționale rămase încă neacaparate de oligarhii afiliați intereselor rusești.
Din punct de vedere geopolitic și geostrategic, bătălia care se duce pe acest colț de rai depășește interesele românești, în cazul în care ar mai exista instituții dispuse să le apere. Deasupra României se confruntă în lupta pentru controlul regional imperii care știu să-și impună forța prin mijloace nu tocmai ortodoxe. România reprezintă un adevărat Val al lui Traian, acum euro-atlantic, în fața marelui imperiu roșu de la Răsărit. Băsescu a încercat și a și reușit în primul său mandat să reamintească Europei rolul nostru natural la porțile ei, reprezentat de poziționarea strategică de la Marea Neagră și Gurile Dunării a întregului spațiu românesc, fără să uite Basarabia și Bucovina.
Din 1989 încoace, România se află sub un asalt continuu, care amenință însăși ființa națională românescă, dimensiunea românescă a existenței, în timp ce țara este pe cale de a fi defrișată complet de bogățiile sale. Personaje pestilențiale ca cele care îi mânuiesc de la spate pe candidații PSD și PNL cu măștile lor etern surâzătoare, în frunte cu Ion Ilici Iliescu, au ca misiune distrugerea totală a României. Avem o putere mică – un vot! – dar care adunată poate răsturna căruța cu matrioșci de toate culorile și mărimele. A te opune lor este o datorie patriotică.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane