Comisia de etică a Universității București consideră că Georeg Copos a plagiat subtil: „nu este vorba de un clasic copy-paste, ci de un autor profesionist care a realizat foarte multe parafrazări inacceptabile (…) după lucrarea de disertaţie a dlui Cătălin Parfene”. Comisia spune că acest tip de plagiat este mai puţin uzitat şi că mai este numit generic „plagiat de tip mozaic”, iar „acţiunea de a plagia este numită, în acet caz, patchwriting, adică: împrumutarea frazelor din sursă fără citare sau găsirea sinonimelor cu păstrarea structurii generale şi a sensului operei generale”.
Comisia de etică a solicitat acum şapte luni înfiinţarea unei comisii de experţi care să examineze lucrarea lui George Copos „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova în secolele XIV şi XVI”, apărută la Editura Niculescu în 2014.
Motivul acestei întârzieri, de şapte luni, explică Comisia, este datorat mai multor factori, „între care cel mai important a fost identificarea şi acceptul specialiştilor în materia de a produce expertize pentru un subiect de istorie foarte specializat”.