Mihai Razvan Ungureanu este, in prezent, probabil, romanul cu cea mai inalta pozitie in ierarhia institutiilor europene. Dupa ce a ocupat aproape doi ani functia de emisar special al coordonatorului Pactului de Stabilitate, din luna septembrie, Ungureanu a urcat treptele ierarhice, fiind numit adjunct al coordonatorului special al SECI, dr. Erhard Busek, care este si coordonator al Pactului pentru Stabilitate, in locul lui Bodo Hombach. Aceasta functie nu a existat pana in prezent, fiind creata pentru diplomatul roman, ca si cea de emisar special pentru Europa de sud-est.
-Una dintre principalele sarcini va fi legata de armonizarea politicilor de reabilitare regionala, generate de initiativele regionale care actioneaza in sud-estul Europei-, a precizat diplomatul roman. In acest sens, una dintre tinte va fi coordonarea proiectelor de reabilitare a sistemelor energetice la nivel regional, in vederea armonizarii cu strategiile europene in domeniu. -Trebuie sa construim un moment politic, sa-i convingem pe toti actorii politici ca se poate face mult cu bani putini, daca se lucreaza simultan in aceeasi directie-, a subliniat Mihai Razvan Ungureanu.
Un alt obiectiv important este sprijinirea implantarii investitiilor straine majore in sud-estul Europei. Potrivit afirmatiilor lui Ungureanu, SECI are un Consiliu Consultativ de Afaceri, similar cu cel al Pactului de Stabilitate. Avand in spate experienta de doi ani a Pactului, diplomatul roman intentioneaza sa cumuleze activitatea celor doua consilii, in vederea stabilirii unor obiective strategice comune.
Integrarea sistemului energetic din sud-estul Europei in complexul energetic european, a infrastructurii de transport din zona, imbunatatirea climatului investitional si protectia mediului constituie doar cateva dintre tintele coordonatorului SECI .
Ultima, dar nu cea din urma, sarcina a adjunctului lui Erhard Busek va fi coordonarea luptei impotriva criminalitatii transfrontaliere. Aici intra in joc Centrul regional SECI de la Bucuresti, infiintat in urma cu cativa ani cu sprijin american si european.
De altfel, SECI este singura initiativa regionala, sustinuta in prezent de Rusia, fapt deloc neglijabil in noul context geo-politic.
Biroul emisarului ramane la Bucuresti
Plecarea lui Mihai Razvan Ungureanu la Viena inseamna si transformarea biroului emisarului special al Pactului intr-un birou de legatura intre Presedintia in exercitiu a Procesului de Cooperare in Sud-Estul Europei si Comisia Europeana. -Biroul va ramane la Bucuresti, la Palatul Parlamentului, urmand sa fie condus de un iugoslav, deoarece Iugoslavia detine, in prezent, presedintia Procesului de Cooperare in Sud-Estul Europei-, a precizat Razvan Ungureanu. Dupa opinia sa, Biroul va avea functia de -curea de transmisie intre tarile din regiune si Uniunea Europeana-. La randul sau, seful Biroului va fi schimbat anual, el fiind, potrivit descrierii lui Ungureanu, purtatorul de cuvant al tarilor din sud-estul Europei la reuniunile de la Bruxelles, unde se decid pasii tehnici ai colaborarii in aceasta regiune. In Biroul de la Bucuresti al emisarului vor lucra atat diplomati romani, cat si reprezentanti din tarile din zona.