Lumea-i cum este
Ca romåni, putem fi måndri: alegerea președintelui Romåniei se face incomparabil mai democratic decåt a fost desemnat „președintele Europei“, de fapt președintele Consiliului European. Căci, „în Europa“, n-au fost candidați „pe față“, care să-și prezinte public programele, nici campanie electorală, nici măcar audieri ale competitorilor în Parlamentul European, nici dueluri electorale între aceștia, nici vot universal, nici vot în cerc restråns (cei 27 lideri ai statelor membre). S-au stråns, pur și simplu, într-o seară, cei 27, au vorbit ce-au vorbit între ei și după vreo oră deja se știa: funcția supremă în ierarhia Europei Unite, care nu este președintele Europei ci al, cum ziceam, Consiliului European, va fi fostul, de acum încolo, premier al Belgiei, Herman Van Rompuy. După care, zile în șir, au început să curgă comentariile: un președinte mediocru, paralizat, discret, decorativ, plictisitor, moderator, un anestezic local, un președinte de ședință, o persoană care nu deranjează, un simbol al compromisului. S-a vorbit de „cvasivirginitatea europeană“ a fericitului cåștigător, care nu scosese o vorbuliță în public despre Europa, pånă la un moment dat. Adică pånă cånd, cu numai cåteva zile înainte de miruirea sa în funcție, a cuvåntat (a raportat) în Grupul Bilderberg despre ce are de gånd cu Europa: să facă din ea un stat federalist ca SUA, care între altele să perceapă și impozite europene. Dacă s-a exprimat atåt de clar la Bilderberg, cum să nu ajungă mai marele Europei, deși pånă atunci nu-l știa mai nimeni pe continent înafară de propriii compatrioți. Și apropo de Bilderberg, se mai zice că pe seama lui se fac scenarii. Acum, iată, nu mai e scenariu, e certitudine.
Deodată cu domnul președinte a fost căftănită și ceea ce se spune a fi ministreasa de Externe și a Apărării a Europei integrate: baroneasa britanică Catherine Ashton, care e și nr. 2 în UE. Ce transmite de la Bruxelles un ziarist francez: „O alegere (greșit: desemnare – n.n.) catastrofală: această aparatcika laburistă n-are absolut nicio experiență internațională și, după părerea multora care au lucrat cu ea în Comisia Europeană, a fost remarcabil de proastă de la preluarea funcției (de comisar european – n.n.): absența de la muncă, proasta cunoaștere a dosarelor, simț diplomatic redus“. Ar fi greu să găsești pe cineva mai inexistent ca Van Rompuy, dacă n-ar fi Catherine Ashton, mai spunea ziaristul francez. Cel mai fericit de aceste desemnări nefericite este fără îndoială președintele Comisiei Europene, Baroso, care nici el nu strălucește, dar măcar nu va fi eclipsat în opacitatea lui cei doi noi demnitari. Un trio al mediocrității, spun comentatorii răi. Un sindrom al celui mai mic multiplu comun, spun cei mai concilianți.
UE se înzestrează mereu cu noi instituții, impune tot felul de reglementări, și absurde, și care-i favorizează pe unii, iar pe alții îi dezavantajează, și-a mai tras alte cåteva fete noi care, chipurile, ar reprezenta-o. Avea dreptate bătrånul Kisinger (fost european și el) cånd, vrånd să telefoneze superputerii care se vrea a fi Europa, constată că interlocutorul n-are un număr de telefon acolo. Căci, de fapt, nu există interlocutor.
Dar Uniunea Europeană merge, parcă printr-un miracol, mai departe, de vreo jumătate de secol, cu pași înainte, dar și scandaluri, reculuri, înfrångeri de parcurs, cu mediocrități în fața și cu multă birocrație. Și totuși, cineva propulsează ideea Europei Unite, și se pare cu succes. Oare cine, noi, cei ce votăm cu Băsescu, sau cu Geoană, sau cu nimeni? N-aș prea crede.
