Monitorizata atent de ziare, operatiunea -cornul si laptele- n-a decurs ca la carte nici macar in prima zi de scoala: pagini intregi au fost pline cu defectiunile survenite in predarea gustarii la primele ore de curs. Realist vorbind, nici nu te puteai astepta la altceva, dat fiind modul nostru de organizare. N-au lipsit nici inlocuitorii: branza topita si cornurile cu sampanie si, mai ales, n-au lipsit, ca la orice cadou care se respecta, nici cartile de vizita ale expeditorilor. Cele doua mesaje, ale premierului Nastase (intai Cornu*!) si ale presedintelui Iliescu (numai lapte si miere) au fost servite elevilor inaintea produselor comestibile. In Capitala, unde mesagerii au fost prefectul Oprea si delegatia primarilor de sector, elevii din ultimele scoli de pe traseul vizitei i-au asteptat cu micul dejun pana dupa pranz. Trecem peste faptul ca dl Nastase n-a ratat ocazia de a le prezenta si micutilor rezultatele guvernarii sale si ajungem la dl Iliescu (aflat la Ploiesti), care, la randu-i, n-a ratat ocazia de a le infatisa rezultatele experientei sale. Nu-i o surpriza: se stie ca pe dl Ion Iliescu il fura amintirile din ce in ce mai des iar aventurile din copilaria lui Nica a* lui Sandu a PCR sunt gustate intotdeauna de asistenta. Dl Iliescu a povestit despre orele de dirigentie, care erau -mai animate decat Parlamentul de azi- si le-a recomandat copiilor sa se fereasca de boli: -individualismul este o boala feroce, care induce sentimente negative-. Ca remediu, presedintele a recomandat -socializarea elevilor-, ilustrata tot cu o amintire: -eram la Liceul ?çSpiru Haret?ê si venise un baiat nou, impreuna cu mama sa, o femeie cocheta si cu volanase. Se vedea ca baiatul era educat in puf, avea limbaj de fetita. Insa, in trei saptamani, cel care injura cel mai mult era noul coleg-. Iata ce repede se vindeca individualismul. Unde-o fi ajuns colegul? Presedintele, care a asistat si la prima lectie de biologie informatizata, s-a aratat impresionat de performanta, dar s-a si speriat putin. Dl Iliescu a atras atentia asupra pericolelor ce pandesc o minte prea bombardata de informatii care -se acumuleaza de o maniera exponentiala- si -te inglodeaza- intr-un asemenea hal, incat -la un moment dat, te impiedica sa mai si rationezi-. Deh, e greu de spus care sunt informatiile care te impiedica sa rationezi. Dl Iliescu o fi confundat informatiile cu malformatiile. Iar scoala romaneasca (onoare exceptiilor) a dovedit ca nu se lasa inglodata nici macar de cunostintele elementare. Dl Iliescu a precizat, cu aceasta ocazie, ca responsabilitatea pentru interzicerea OTV revine CNA, si nu Presedintiei, care n-a facut decat o sesizare. Se vede ca cei de la CNA mai stiu ce inseamna o sesizare prezidentiala. Ce-ar fi fost ca la Ministerul Muncii, din cauza mitei luate de unii functionari, sa se desfiinteze tot ministerul? Fidel metodelor publicistice care l-au consacrat, dl Dan Diaconescu amenintase, dupa interdictie, ca va lansa pe piata -chiar maine- casete video si documente -care inseamna ca in secunda doi cei implicati vor fi arestati si se declanseaza alegeri anticipate-. Gand la gand cu dl Nastase! Iata insa ca respectivele casete n-au aparut (semn ca se negociaza) – dar cine sa le fi difuzat? Cand premierul are painea si cutitul? Painea – pentru cei cuminti, cutitul – pentru obraznici. Pana si grupurile operative trimise de PSD in teritoriu spre a-i ancheta pe barosii locali s-au interesat mai mult de cotizatii – intrucat membrii sai nu prea si le achita. Deh, activistii PSD sunt obisnuiti sa ia cotizatii, nu sa dea.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane