Home Bref Intermediari

Intermediari

DISTRIBUIŢI

Romania a inceput sa se alinieze la practicile occidentale de crutare a mediului adoptand, intre altele, -ziua fara masini- in centrul oraselor. Iata un inceput. Va urma, desigur, ziua fara caldura si noaptea fara lumina – date fiind preturile si campania de debransari, declansata concomitent cu programul antisaracie pregatit de Guvernul Nastase. Se vede ca nici preturile si nici partidul nu stau degeaba: cresc umar la umar. La Scoala de vara a tineretului PSD din Belis (Cluj), ministrul Dancu a anuntat ca va pregati chiar un manual de campanie electorala, prin care social-democratia -sa renunte la o serie de tabuuri si sa-si asume anumite provocari-. In acest scop, junii PSD trec dintr-o scoala de vara in alta – desi ai fi zis ca stiu deja tot ce trebuie in materie de provocari. Tot la Belis, dl Cozmin Gusa a declarat ca modernizarea PSD are loc la trei niveluri: national, international si intern. Doar trei niveluri? Fara subsol si mansarda? Ce constructie modesta! Poate singura din zona verde a partidului. Oricum, roadele invataturii se vad cu ochiul liber in piete acolo unde maldare de primari si inspectori, in frunte cu prefectul, filmeaza aproape zilnic secvente in care rastoarna tarabe, gonesc intermediarii si confisca marfa pe care o vand la pret de partid sau o daruiesc unor aziluri de batrani. Vede lumea ca alesii PSD sunt aproape de oameni si de legume? Vede si apreciaza. E foarte bine ca primariile incearca sa elimine intermediarii – dar statul ce e? Nu e marele intermediar care cumpara marfa la pret de productie, o trece prin regii unde se umfla corespunzator sediilor si salariilor directorilor si o revinde la pret dublu? In economatele lui Vanghelie vand producatorii? In fine, cand nu sunt la piata, echipajele PSD sunt in parcuri. Reamenajate si modernizate, acestea sunt redate publicului impreuna cu focuri de artificii care sa marcheze reusita. Parcul Tei, recent amenajat, reprezinta, in opinia primarului Ontanu, un adevarat model in materie. Chiar top-model, putem spune. In parc se gasesc puncte sanitare si pentru cetateni si pentru caini, si locuri amenajate pentru copii – dar si pentru caini, acestea din urma separate dupa rasa: caini agresivi si caini neagresivi – asigurand astfel deplina egalitate de sanse intre oameni si caini. Poate ca impartirea cainilor pe criterii de rasa nu e tocmai politically correct, dar ei fac deocamdata botu* mic pe aceasta tema. Sensibil la nevoile oamenilor, primarul Ontanu si-a propus si infiintarea legala a unui bordel. Replica unui partid neagresiv nu s-a lasat asteptata: 4.000 de taranisti au iesit in strada sub lozinca -spune-le ca nu mai poti!-. Inaugurand astfel noua politica a dlui Ciorbea, taranistii au strans semnaturi pentru legea controlului averilor demnitarilor si functionarilor publici. Unele televiziuni au prezentat mitingul insotit de comentariile trecatorilor: -conducerea pe care o face Iliescu si PSD e jos palaria!-. Doar atat? De ce nu jos si capul? Altfel, lumea buna s-a relaxat la un concurs international de pescuit pe unde a trecut si premierul, renumit pentru carligele si momelile sale. Acolo, dl Nastase a recunoscut ca -pescarii au o inocenta pe care politicienii au pierdut-o-. Dar cate au castigat in schimbul ei! In fine, unii si-au pierdut inocenta, altii si-au pierdut umorul. Fostul realizator tv Florin Calinescu, cel care in regimul trecut ii ridiculiza seara de seara pe guvernanti, a devenit, zice-se, consilierul de imagine al ministrului de interne Ioan Rus. Inainte, de imaginea acestuia s-a ocupat, cum se stie, Laura Andresan. Ce succesiune!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.