Titlurile Generali au urcat marti cu peste 3%, avansul fiind determinat de zvonurile potrivit carora cea mai mare companie italiana de asigurari, evaluata la circa 40 miliarde de euro (52,6 miliarde dolari), ar putea fi tinta unor oferte de preluare, transmite Reuters.
-Au aparut zvonuri referitoare la oferte de preluare, din partea AIG sau Aegon-, a declarat un trader din Milano, iar alti dealeri au mentionat aceleasi companii.
American International Group (AIG) este cea mai mare companie de asigurari la nivel mondial, cu o capitalizare de piata de 185 miliarde de dolari, in timp ce compania olandeza Aegon are o valoare de piata de 22,6 miliarde de euro.
-Cred ca este un nonsens. Ideea ca Generali va permite sa fie preluata de un grup strain nu este plauzibila-, a declarat un analist in domeniul asigurarilor de la o banca londoneza.
El a spus insa ca AIG are putere financiara, iar Generali detine o pozitie favorabila in Europa, astfel incat o eventuala preluare ar fi logica, din acest punct de vedere.
Managerul pentru relatii publice de la AIG, Peter Tulupman, a refuzat sa comenteze, in timp ce Generali a anuntat, intr-un comunicat, ca nu are informatii legate de posibile oferte de preluare.
Reprezentantii companiei Aegon nu au fost disponibili pentru comentarii.
Actiunile Generali au incheiat tranzactiile bursiere de marti, de la Milano, in crestere cu 3,5%, la 32,29 euro pe unitate, volumul operatiunilor fiind de trei ori mai mare fata de media zilnica.
Titlurile AIG au coborat, la inchiderea bursei din New York, cu 0,4%, la 69,86 dolari pe unitate, in timp ce pretul titlurilor Aegon a scazut cu 0,1%, la 13,95 euro pe unitate.
-Daca AIG decide sa se dezvolte in Europa, Generali ar fi cea mai usoara alegere, deoarece compania italiana are o prezenta puternica in mai multe state europene-, a spus un analist din Milano.
Prin contrast cu majoritatea companiilor italiene, principalii actionari ai Generali nu au incheiat un pact, cu toate ca reprezinta unele din cele mai importante companii financiare din Italia.
Cel mai mare actionar al Generali este banca comerciala Mediobanca, cu o participatie de circa 14%, urmata de Banca Italiei, cu mai putin de 5%.
Bancile Unicredit si Capitalia detin cote de 3,7%, respectiv 3,1%. Cele doua institutii financiare mai au, impreuna cu Banca Monte dei Paschi di Siena, alte 8% din titluri.
Generali si AIG desfasoara activitati in Romania.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane