Home Social Cartierul Cotroceni, închis câteva ore din cauza unui incendiu

Cartierul Cotroceni, închis câteva ore din cauza unui incendiu

DISTRIBUIŢI

Un transformator electric de pe șoseaua Cotroceni din Capitală a fost cuprins de flăcări, ieri, după ce un cablu aflat la pămånt a făcut un scurtcircuit ce a declanșat producerea de scântei, traficul rutier fiind restricționat temporar în zonă. Defecțiunea a fost remediată în jurul orei 13.00, consumatorii casnici din zonă nefiind afectați din cauza cablului care a fost desprins de pe stâlp, cel mai probabil din cauza vântului, a declarat purtătorul de cuvânt al Enel Distribuție Muntenia, Adina Popa. „În zonă a fost înregistat un deranjament colectiv, pe strada col.dr. Stoenescu, dar care nu a avut legătură cu cablul respectiv“, a mai spus Adina Popa. Ea a precizat că, după finalizarea lucrărilor de reparații, se va stabili cu exactitate dacă defecțiunea a pornit de la un cablu al Enel Distribuție Muntenia sau al altor operatori, respectiv Luxten, RATB. Incidentul a avut loc ieri dimineață, echipele de intervenție formate din polițiști rutieri, pompieri și angajați ai Enel fiind prezente în zonă de la ora 9.30, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Poliție Rutieră București, Ioana Stancu. Traficul rutier a fost restricționat temporar în zonă, pe durata intervenției cu macarale a lucrătorilor de la Enel.
Alimentarea cu energie electrică a cablurilor afectate de incendiu a fost întreruptă. Martori oculari au spus că stâlpul pe care se află transformatorul este situat în apropierea unei treceri de pietoni, iar pe trotuar sunt mai multe mașini parcate, însă acestea nu au fost afectate de incendiu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.