Chiliman face trotuarul. Stau si ma-ntreb daca dl Chiliman s-o fi inscris in partidul d-lui Gigi. Altminteri nu se explica minunatul serviciu de imagine pe care i-l face, martirizindu-l pe altarul Spatiului Public. Vasazica, Gigi gaseste un trotuar paraginit si pune pe banii lui pavele gri, in ton cu zidul. In jur, pe o raza de citeva sute de metri, sunt nenumarate portiuni de trotuar cu asemenea pavele, in tot felul de culori. Pe acelea, cel mai Chiliman dintre primari nu le vede. Le vede pe ale lui Gigi si i se pune pata. Ailalti or fi de rang nobil. Gigi e de rang plebeu, deci venim cu ranga si scoatem pavelele (bine puse), una cite una. Iesim si la televizor si, cu un aer savant, aducem argumentul ca – atentie ce frumos suna, zici ca e de Heidegger! – -pavelele nu au rugozitatea necesara-. Hop-la! Credeati ca e politichie: ei bine, nu: e chestie de rugozitate. Daca un cetatean va glisa pe aceasta rugozitate nesatisfacatoare si va face buba, mai zice primarul cu un aer de Pascal framintat de alunecoasa conditie umana, el se va adresa minios Primariei, care nu va avea pe unde sa scoata camasa. Asa ca scoate pavelele. Pe deasupra, ca sa se invete minte sa nu mai repare trotuare, ii trinteste lui Gigi cea mai mare amenda din istoria Romaniei, vreo treizeci de mii de euro, de zici ca o fi intrat cu Maybach-ul in Casa Poporului si a naruit-o sau si-o fi construit vreo vila cu heliport neautorizat in Parcul Cismigiu. Nu ma scot din casa nici simpatia fata de Gigi, nici mila fata de banii lui. Dar un minim spirit de dreptate te obliga sa vezi lucratura joasa, placerea distrugerii, spiritul resentimentar si, pina la urma, prostia, din ceea ce se cheama politica dimboviteana.
Anticruciada. Se agita, de citeva zile, spiritele pe subiectul icoanelor din scoli. Cohorte de copii discriminati, cot la cot cu tristii lor parinti, au realizat ca le este pus in joc viitorul religios. Ei nu sunt ortodocsi si icoana aia de pe perete le tulbura somnul si veghea. In frunte cu neinfricatul profesor din Buzau, ei au declansat anticruciada. Ce-i mina pe ei in lupta? Ii mina pe ei in lupta dorul de a vedea zidurile claselor pure si neintinate de discriminoasele chipuri. Sa-i lasam in plata Domnului (sau a lui Alah, a lui Moise, a lui Budha, daca doriti) si sa luam jumatatea plina a acestui pahar cu nechibzuita obida. Cei de vreo trei ori 700 de ani de acasa ne obliga sa nu uitam ca secole la rind scoala insemna biserica, iar exegeza (deci: studiu) insemna descifrarea Bibliei. Sunt si catolici in tara asta, sunt si oameni de religie mozaica, sunt si musulmani. Foarte bine. Dar asta nu stirbeste insemnatatea cruciala a crestinismului ortodox. De ce sa desfiintam ceva cu radacini milenare, cind putem sa infiintam? De ce sa imputinam spiritul salii de clasa, cind putem sa-l imbogatim? Solutia pe care o propun eu este aceea ca, in scolile unde exista si copii de alte confesiuni decit cea ortodoxa, legal recunoscute, sa se aseze pe pereti, alaturi de icoanele ortodoxe, si insemne care sa simbolizeze pertinent confesiunea catolica, cea mozaica, cea musulmana etc., insemne care sa fie stabilite de reprezentanti autorizati ai respectivelor culte. Nu ar fi o modalitate si ecumenica, si pasnica, si prietenoasa, si europeana?
Politica degeaba. Ma bintuie, de ani de zile, o geniala vorba a lui Paul Valery: -Politica e arta de a-i impiedica pe oameni sa se amestece in treburile care-i privesc-. E clar ca pe noi ne avea in vedere marele poet si ganditor francez… (Tangenta la acest gind e observatia lui Mircea Eliade: Nicaieri ca in Romania nu se consuma atita energie in politica). Se consuma, dar cu ce folos? Quasi-nul. Aici vine bine un al treilea citat, din desteptul Murphy: Daca nu poti sa-i convingi, zapaceste-i. De vreun deceniu si ceva, politica romaneasca e predominant o diversiune, o distragere a atentiei de la ce ne doare de fapt, o zapacire a necajitilor. Cred cu ferma convingere ca daca nu ieftineste (si nu infrumuseteaza moralmente) viata, politica nu foloseste la nimic. E o activitate sterila, profitabila doar practicantilor ei. La ce e buna frasuiala partidelor, daca se scumpeste piinea? Cui foloseste Parlamentul, daca intretinerea creste pina la niveluri exorbitante? Cu ce ma incalzeste alternanta democratica a presedintilor, daca platesc dublu gazele? Ce bine imi aduce trancaneala nesfirsita a grangurilor, daca justitia e pe bani, cultura publica e infecta, n-am cu ce-mi cumpara o carte?
In esenta, demo-cratia (= puterea poporului) romaneasca de azi e un fals, o minciuna, o sarlatanie. Adevarata denumire a orinduirii actuale ar trebui sa fie plutocratie sau arghirocratie (= puterea banului). Poporul n-are nicio putere, schimba periodic niste potlogari cu altii, facindu-si iluzii.
