In Romania se poate vinde orice. Pe piata neagra a Clujului, de pilda, cel mai proaspat aparut produs este… sperma. Printre altii, incearca sa-l vanda un student de 20 de ani. O face prin intermediul anunturilor la mica publicitate din ziare, fara a uita insa sa precizeze ca afacerea este la un pret avantajos.
Pozand in negutator respectabil, studentul spune ca nu ia banii decat atunci cand cea careia ii vinde -samanta- ramane gravida.
Reporterii s-au intrebat cum arata si ce gandeste – daca gandeste – omul care vrea sa scoata bani dintr-o asemenea negustorie. Asa incat, doi dintre ei, un -el- si-o -ea-, pretextand ca sunt un cuplu interesat de oferta, i-au propus o intalnire -generosului- donator, pentru a afla mai multe amanunte.
Intalnire -conspirativa-
-Student, 20 de ani, par saten, ochi albastri, 180 cm, 75 de kg, donez sperma cuplurilor nefertile. Pret avantajos. E-mail: [email protected]. Asa suna anuntul de la mica publicitate aparut intr-un ziar de specialitate.
Primul contact cu -donatorul- s-a facut prin e-mail, la adresa publicata in anunt. In mesajul de raspuns, in care preciza – plin de el, cum s-ar spune – ca -nu conteaza cantitatea de sperma necesara-, Cosmin si-a oferit numarul de telefon pentru o discutie -punctuala-. La telefon au fost stabilite cateva detalii legate de procedura, dupa care s-a fixat o intalnire intru cunoastere reciproca.
In ziua si ora stabilite pentru intalnire, Cosmin avea o problema: -Trebuie sa merg cu prietena mea la un prieten comun, pe care nu l-am vazut de mult timp…-, asa ca intalnirea a fost mutata cu un sfert de ora mai devreme.
Clienta lui, stapana lui
La ora fixata, Cosmin si-a facut aparitia. Dupa regulamentara prezentare, reporterul–sot-, curios, a intrebat cum se petrece toata tarasenia. -Pai, simplu. Voi va interesati la clinica, la ginecologie, spuneti care-i treaba, ne facem analizele si, la data fixata, vin cu sperma-. -Este legala chestia asta?-, intreaba -sotul-, sceptic. -Am mai facut-o anul trecut, tot prin clinica.
Femeia s-a interesat de tot, pe mine m-a sunat numai in ziua stabilita pentru inseminare. Este legal, numai sa nu spuneti ca e pe bani…- -si plata cand se face?-, intreaba -sotul-. -In momentul in care ea, spune Cosmin aratand cu privirea spre reporterul-?çsotie?ê, ramane… gravida-. -Ea- se intereseaza de varsta si -referintele- donatorului. -Am 21 de ani si sunt student la Telecomunicatii si la Medicina Fiziologica. Trebuie sa va aduc toate diplomele sa va conving? Am destule…-, spun el, razand. Tot -sotia- il intreaba cum i-a venit ideea cu -donarea- de sperma. -Pana acum nimeni nu s-a mai gandit la asta…-, se justifica tanarul, ridicand din umeri, cu un aer usor superior.
Parafa la notar
Pentru ca totul sa fie in regula, -sotii- se intereseaza si care va fi atitudinea -donatorului- fata de copil. -Dupa ce apare sarcina, pe mine nu ma mai intereseaza… Putem face si o hartie la notar, ca nu vreau sa ma trezesc nici eu, peste ani, ca veniti si-mi cereti pensie alimentara…-, precizeaza el.
-E legal?, intreaba, din nou, ambii -soti-. -Pai o facem ca o intelegere, la care notarul sa fie un fel de martor, dar cu mai multa greutate-, explica -donatorul-. Vazand ca toate detaliile au fost stabilite atat de usor, -sotii- raman fara replica. -Sotia- precizeaza ca, in functie de discutiile de acasa, il va suna din nou pe Cosmin. -Sambata asta plec acasa, ca nu sunt din Cluj, am venit numai sa-mi dau restantele… Ma intorc la inceputul lui octombrie-, incheie Cosmin, intinzand, ca orice negustor priceput, o mana prietenoasa: -Asa ca… daca vreti acum… grabiti-va!-.
Din pacate pentru el, se mai inampla ca si altii sa aiba idei -originale-. Cum ar fi aceea de a merge pe urmele unui anunt -mai altfel-.
Donatie -pe bune-
Desi Cosmin sustine ca e singurul -actor- pe -piata locala a donatorilor de sperma-, anuntul lui nu este singurul de acest gen. Mai are un -concurent-, care se da -exotic-: -Cetatean strain, cu studii superioare, vorbitor de sase limbi, sportiv, fara deficiente fizice, realizat material, ofera ajutor gratuit cuplurilor unde barbatul este nefertil in vederea obtinerii unui copil. Rezultatul este garantat-.
-Denis- nu a mai fost de gasit, in timp util, pe telefonul mobil. A mai apucat sa raspunda doar la un e-mail: -Te asigur ca anuntul meu este cat se poate de serios. Mi-ar face placere sa te ajut. Mai stau cateva zile in Romania!-.
Posibil? Da! Moral?! Nu!
Ginecologul Florin Stamatian, conferentiar-doctor la Clinica de Ginecologie I, singura din Cluj si printre putinele din tara in care se pot face inseminari artificiale, afirma ca spitalul are donatorii proprii (anonimi), care, in momentul in care apare o solicitare, sunt chemati. -In curand vom avea instalatia necesara pentru infiintarea unei banci propriu-zise de sperma la Cluj si, atunci, lucrurile vor fi altfel. Nu mi se pare normal ca femeia sa vina cu donatorul personal. Pe langa faptul ca nu tocmai moral, este si riscant. Daca se cunoaste genitorul, adica tatal copilului, nu-ti poate garanta nimeni ca, peste 10 ani, nu vine sa-si ceara copilul inapoi…-, a precizat dr. Stamatian.
Se poate declara la notar?
In conformitate cu legislatia actuala, teoretic, ar fi posibila incheierea unui act notarial prin care sa se doneze… sperma! -Oricine poate declara orice pe proprie raspundere. Obligatia notarului – in afara de cazurile care implica proprietati sau alt fel de bunuri, cand trebuie verificat daca exista vreo obligativitate asupra acestora – este doar de a verifica identitatea corecta a semnatarului si de a certifica faptul ca declaratia s-a facut liber si cu buna stiinta-, explica un notar public, sub protectia anonimatului.