Companiile cu activități în Romånia a înregistrat o creștere ușoară anul trecut comparativ cu 2009, însă s-a menținut mult sub nivelul din 2008, cånd a început criza economică, susține un site care se ocupă cu recrutarea forței de muncă, în urma unui studiu relizat prin sondaj. Astfel, în 2010 au fost disponibile peste 42.000 de joburi pe piața de recrutare online, în timp ce în 2009 oferta de locuri de muncă însuma aproximativ 41.000 de posturi libere.
În 2008, la debutul crizei economice pe piața locală, erau disponibile peste 67.500 de posturi. „La finalul lui 2010, respectiv în lunile noiembrie și decembrie, oferta de locuri de muncă a înregistrat un ușor reviriment comparativ cu perioada similară din 2009. Tendința de recrutare este una ascendentă, dovadă că luna decembrie a fost una atipică, locurile de muncă în loc să scadă, așa cum se întåmplă, în mod normal, în acest interval, influențat de sărbătorile de iarnă, a fost cea mai ofertantă lună din anul trecut pentru candidații la un job“, se arată în raportul site-ului de recrutare.
În studiu se mai arată că la nivelul celor trei ani, 2008, 2009 și 2010, pe primul loc în topul ofertei s-au situat locurile de muncă din domeniul vånzărilor. În 2008, acestea au fost urmate de domeniile Serviciu Clienți și IT&C, în timp ce în 2009 ordinea celor două s-a inversat. La nivelul anului 2010, pe următoarele locuri s-au plasat domeniile IT&C, Asigurări, Serviciu Clienți, Inginerie și Tehnologie, Bănci/Finanțe și Consultanță.
„Pe locul trei în top au apărut asigurările, ca urmare a anunțatei campanii de asigurare obligatorie a locuințelor. De asemenea, a crescut consultanța, pentru că sunt mai mulți specialiști în piață care după majorarea impozitului pe drepturi de autor și din cauza scăderii salariilor în sistemul public au ales să își deschidă propriile firme de consultanță“, au declarat reprezentanții site-ului.
Specialiștii au arătat în ultima perioadă că cei mai căutați au fost tinerii fără experință (46,3%), alături de cei cu experință de 1-3 ani (30,5%).
„Crește tendința de a angaja tineri fără experință cărora companiile le pot pune la dispoziție traininguri, dar și salarii mai reduse“, au explicat cei care au făcut studiul.
Doar 1,03% din ofertele de locuri de muncă postate anul trecut pe site-urile de recrutare vizau personal cu experință de peste 10 ani.
În cadrul cercetării Myjob au fost luați în calcul peste un milion de candidați activi pe site-ul de recrutare, precum și oferta de locuri de muncă a aproximativ 12.000 de companii.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane