Peste 20 de asociații profesionale au semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Educației pentru elaborarea metodologiilor de aplicare a Legii educației, iar alte cinci și-au exprimat intenția de a adera la protocol, a declarat, ieri, ministrul Educației, Daniel Funeriu.
„Obiectul protocolului este colaborarea dintre Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și asociațiile profesionale din educație în calitate de parteneri cu drepturi și responsabilități specifice în vederea ameliorării calității educației din Romånia prin elaborarea și punerea în practică a metodologiilor de aplicare a Legii nr. 1/2011 – Legea Educației Naționale și a demersului de modernizare curiculară“, a spus ministrul Educației. El a precizat că a inițiat și semnat acest protocol, apreciind că asociațiile profesionale sunt „principalele rezervoare de competență“ din învățămåntul romånesc actual.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane