Procurorul timisorean Constanta Carstea (n.r. – cel care a fost mult timp in conflict cu colegii magistrati din Timisoara, pe care-i acuza de lipsa de profesionalism si comportament dictatorial) – a fost numit, ieri, procuror inspector la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Plenul Sectiei de inspectori a CSM intrunit ieri i-a desemnat castigatori pe doi din cei cinci candidati pentru functiile de procuror inspector la Inspectia judiciara a Consiliului. Astfel, Carstea a fost desemnata cu noua voturi -pentru- si sase -impotriva-, in timp ce Cristina Balcan – de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a obtinut doar un vot in plus pentru numire (opt la sapte), ele avand un mandat pe o perioada nedeterminata. Potrivit purtatorului de cuvant al CSM, Cecilia Morariu, la desemnarea Constantei Carstea s-a tinut cont de verificarile si analiza calitatilor lucrarilor – 11 rechizitorii si o rezolutie de neincepere a urmaririi penale – care au evidentiat, printre altele, -solide cunostinte teoretice, maturitate, consistenta in dezvoltarea materialului probator-. Mai mult, Cecilia Morariu a mai spus ca s-a tinut cont si de cele sapte criterii obiective, evidentiate in raportul de tara al Comisiei Europene din mai 2006, cum ar fi -gandire obiectiva, argumentarea punctelor de vedere-.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane