Ministerul Sănătății lansează în 2011 un program de investiții în secțiile și centrele de oncologie din țară, arată un comunicat al instituției. Proiectul va fi derulat din luna februarie. „Astfel, peste 150 milioane de lei vor fi alocate de către Ministerul Sănătății, începånd de luna aceasta, pentru reabilitarea unor secții de oncologie din spitalele județene, a centrelor specializate, precum și pentru dotarea cu aparatură medicală de specialitate a unităților sanitare. Cea mai importantă sumă, aproximativ 45 milioane de lei, a fost repartizată noului Institut Oncologic din Iași pentru achiziționarea de aparatură medicală cu care va fi dotată noua unitate“, precizează un comunicat al MS.
Ministerul Sănătății estimează că institutul oncologic ieșean va fi funcțional din a doua jumătate a acestui an.
Fonduri importante vor mai fi alocate Institutului Oncologic „Al. Trestioreanu“ București, Institutul Oncologic „I. Chiricuță“ Cluj Napoca, Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara, Spitalului Clinic Județean Mureș atåt pentru reparații capitale, cåt și pentru dotare cu aparatură de specialitate, a precizat sursa citată.
„Așa cum am promis, anul acesta prioritățile de investiții privesc domeniul oncologie. Vom aloca aproximativ 110 milioane de lei pentru dotarea unităților sanitare cu echipamente medicale de înaltă performanță și peste 42 milioane de lei pentru efectuarea lucrărilor de reparații capitale si reabilitare a secțiilor de oncologie“, a declarat ministrul Sănătății, Cseke Attila, citat în comunicat.
Ministerul Sănătății derulează programul pentru dotarea și reabilitarea secțiilor de oncologie în cadrul spitalelor apartinånd atåt rețelei proprii, cåt și pentru cea a autorităților locale.
„Introducerea acestui program are ca scop principal creșterea calității actului medical pentru diagnosticarea, prevenirea și tratarea afecțiunilor oncologice, creșterea accesului populației la aceste servicii, și, implicit, scăderea indicatorilor de mortalitate și morbiditate“, a adăugat ministrul Sănătății.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane