Luni are loc proba scrisă la limba română de la sesiunea specială a bacalaureatului, destinată olimpicilor şi sportivilor, examen care are loc la un liceu din Ploiești.
Tot luni, încep înscrierile atât pentru absolvenţii de anul acesta ai clasei a XII-a, cât şi pentru cei care nu au obţinut note de trecere în anii anteriori. După înscrieri, care pot fi făcute toată săptămâna, prima probă va fi cea de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, care se desfăşoară între 10 și 12 iunie. Evaluarea în limba maternă are loc în perioada 11 – 13 iunie. Va urma apoi evaluarea competențelor digitale, între 16 și 20 iunie, și a compentențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, între 23 și 27 iunie. Prima proba scrisă, cea la limba română, va fi pe 30 iunie, iar pe 1 iulie va fi examenul scris la limba maternă. Proba obligatorie a profilului se va da pe 2 iulie. Două zile mai târziu, candidații vor susține proba la alegere, rezultatele urmând să fie afișate pe 7 iulie.
Candidații au dreptul la contestații, urmând ca rezultatele finale după soluționarea acestora să fie afișate pe 11 iulie.