Desi ne mai trebuie doar un pas pana sa intram cu drepturi depline in Uniunea Europeana, scandalurile intre protagonistii din justitie nu par sa conteneasca. Ca de altfel la fiecare aparitie a sa la sedintele plenului Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), ministrul Monica Macovei nu a scapat ocazia de ieri sa lanseze atacuri catre membrii CSM. In ciuda tensiunii care a dominat sedinta, CSM a aprobat propunerea procurorului general al Romaniei de modificare a organigramei Ministerului Public, prin reducerea numarului de directii si sectii ale institutiei.
Dupa doar zece minute de la sosire, ca urmare a unei discutii in contradictoriu cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii pe tema delegarii pe functii de conducere la instante, Monica Macovei a parasit sedinta sectiei pentru judecatori a CSM fara sa se uite in urma. Inca de la intrarea in sala, Macovei a adus acuze CSM, despre care a spus ca incalca legea prin prelungirile de delegare pentru o perioada mai mare de 180 de zile in functii de conducere la instante. Presedintele CSM, Iulian Galca, i-a replicat spunand ca -si asa este deficitara conducerea instantelor-, context in care acestea nu pot fi lasate fara presedinti. -Daca lasam instantele fara conducere ce vom face? Oamenii nu se inscriu la concurs pentru functii de conducere-, a sustinut Galca. Macovei a continuat sa atace, si a mai spus ca membrii CSM nu merg pe teren si nu stiu care este situatia in teritoriu. -De ce nu va duceti sa verificati de ce persoanele nu se inscriu la concurs pentru functii de conducere? Sunteti fericiti de aceasta situatie-, a replicat ministrului justitiei care fara a se uita in urma a parasit rapid sala de sedinta. Dupa plecarea fulgeratoare a ministrului, membrii CSM au sugerat ca o asteapta sa revina, avand in vedere ca si pe luna decembrie isi va ridica banii pe indemnizatia de membru CSM. -Poate ar fi nevoie sa introducem o indemnizatie de scandal-, a subliniat unul dintre membrii consiliului.
Macovei, neinteresata de solutiile CSM
In timp ce Macovei se rastea la membrii CSM, biroul de presa tocmai redactase un comunicat, potrivit caruia -atitudinea ministrului justitiei, Monica Macovei, de reevaluare a probelor in cazul celor doi gratiati in luna noiembrie de presedintele Traian Basescu, afecteaza sistemul judiciar si credibilitatea acestuia – fapt fara precedent in justitia romaneasca-. In replica, ministrul a sustinut ca -nu o intereseaza- faptul ca CSM considera ca atitudinea sa a afectat sistemul judiciar si credibilitatea acestuia, sustinand ca -si in ultima zi a vietii- ar face acelasi lucru.
Organigrama modificata
Tot ieri, Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat cu unanimitate de voturi, propunenerea procurorului general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, privind reorganizarea Ministerului Public. Astfel, s-a aprobat reducerea numarului sectiilor din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de la 8 la 4, urmand sa existe urmatoarele sectii: urmarire penala si criminalistica, sectia judiciara, sectia de resurse umane si documentare, si sectia parchetelor militare. Mai mult, in cadrul Ministerului Public vor functiona doar doua directii, respectiv Directia de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) si Directia Nationala Anticoruptie (DNA).