Centrul oftalmologic Oculus înființează un Departament specializat pentru pacienții cu glaucom, dezvoltă Departamentul de chirurgie vitro-retiniană și reia activitatea de transplant de cornee. Cele trei departamente vor fi dotate cu aparatură modernă și vor beneficia de asistența celor mai buni medici specialiști oftalmologi. Investiția este preconizată a depăși 150.000 de euro.
O altă direcție prioritară pentru clinică, în 2011, este cea de educare medicală a pacientului, prin diseminarea informațiilor legate de bolile ochiului, importanța diagnosticării corecte și a tratării la timp a afecțiunilor oftalmologice. Sub sloganul „Vezi cu ochii tăi“ se desfășoară o serie de acțiuni de informare și educare medicală, care urmăresc să îi convingă pe pacienți să se adreseze medicului în timp util. În această direcție intră și schimbarea de optică în privința operației de cataractă, aceasta nemaifiind doar o boală a vârstei a treia, iar operarea ei este privită tot mai mult ca o chirurgie refractivă – pacienții își doresc să nu mai poarte ochelari după această operație.
Anul trecut, în acest centru au fost efectuate 4.860 de operații, dintre care aproximativ 3.500 de operații de cataractă și circa 650 de operații de chirurgie refractivă.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane