Britanicul Peter Ebdon, numarul 7 mondial, a reusit sa se impuna in turneul Marii Britanii, invingandu-l in finala pe favoritul competitiei, Stephen Hendry, acesta aflandu-se insa in fruntea clasamentul mondial. Partida a fost deosebit de disputata, cei doi jucatori gresind in repetate randuri, Ebdon fiind cel care si-a pastrat mai bine cumpatul, reusind astfel sa-si treaca in palmares primul titlu de campion al Marii Britanii. Stephen Hendry a inceput mult mai bine, conducand cu 3-1 dupa o ora si jumatate de joc, insa Ebdon nu a revenit spectaculos in joc, prima parte a zilei terminandu-se la egalitate, 4-4. In a doua parte a finalei, Ebdon a fost mai sigur pe el decat Hendry, mai stapan pe propriile lovituri si, mai ales, mult mai inspirat decat mai titratul sau adverar, reusind sa castige 4 framuri consecutiv, victoria cu 10-6 conturandu-se apoi aproape normal. Cu toate acestea, liderul mondial a mai avut o tresarire de orgoliu, izbutind sa reduca diferenta la 8-6, insa scotianul nu a avut stapanirea de sine necesara pentru a intoarce partida in favoarea sa.
Aceasta a fost abia a cincea victorie a lui Ebdon in fata lui Hendry in cele 23 de partide disputate de cei doi, insa este pentru prima data cand liderul mondial pierde atat de clar in duelurile directe. Castigatorul acestui prestigios turneu a fost recompensat cu suma de 77.000 de lire sterline, aproximativ 115.000 de euro, iar Hendry a fost recompensat cu un premiu de 37.000 de lire sterline, echivalentul a aproximativ 55.000 de euro.
Vizibil emotionat, Peter Ebdon a dedicat aceasta victorie familiei sale, sotiei si celor patru copii, de care a stat despartit o luna pentru a pregati acest turneu. Invingatorul si-a descris simplu bucuria: -Sunt in al noulea cer-.
Ebdon este al noualea jucator de snooker care reuseste sa aiba in palmares atat un titlu mondial cat si o victorie in turneul Marii Britanii, intrand intr-un cerc select printre care se mai afla Steve Davis, John Parrott, Ronnie O*Sullivan, Mark Williams, John Higgins, Terry Griffiths, Alex Higgins si chiar Stephen Hendry.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane