Home Social ISJ Brașov: Imaginile în care cei doi elevi apar bătându-se în curtea...

ISJ Brașov: Imaginile în care cei doi elevi apar bătându-se în curtea școlii sunt o înscenare

DISTRIBUIŢI

Ancheta Inspectoratului școlar Județean (ISJ) Brașov în cazul celor doi elevi care apar lovindu-se cu pumnii și picioarele într-un filmuleț postat pe Internet arată că imaginile au fost înscenate de copii și au fost înregistrate în urmă cu doi ani, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit inspectorului școlar general Dorel Agache, filmulețul în care cei doi elevi de la școala Generală nr. 15 din Brașov apar bătåndu-se în curtea unității de învățămånt în timp ce colegii lor îi încurajează a fost înregistrat în decembrie 2008, însă a fost postat pe Internet în decembrie 2010.
Mai mult, filmulețul ar fi o înscenare a copiilor și nu o bătaie adevărată, a precizat Agache.
„Evenimentul s-a petrecut în decembrie 2008, în afara orelor, undeva în jurul orei 17.00. A fost de fapt o înscenare făcută de copii pentru a fi filmați. Elevii implicați nici nu mai sunt acum la acea școală, ci la liceu. Nici directorii nu mai sunt aceiași. Am discutat cu unul dintre elevi și el privește acum cu amuzament toată povestea și a recunoscut că a fost o înscenare“, a declarat pentru corespondentul Mediafax Dorel Agache.
Potrivit sursei citate, fosta conducere a școlii știa despre incident, iar cei doi elevi implicați au fost sancționați atunci cu scăderea notei la purtare.
„Cei doi copii învață acum la licee bune din Brașov și nu au mai avut probleme de genul acesta“, a mai spus inspectorul școlar general.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.