Home Actualitate Federația Europeană a Jurnaliștilor a reclamat România la CE

Federația Europeană a Jurnaliștilor a reclamat România la CE

DISTRIBUIŢI

Secretarul General al Federației Europene a Jurnaliștilor (FEJ), Ricardo Gutierrez, a efectuat în perioada 16-18 martie a.c. o vizită în România, unde a participat la conferința internațională ‘Protecția Jurnaliștilor și Libertatea de Exprimare’, eveniment ce a avut loc la Palatul Parlamentului, organizat de Agenția Națională de Presă AGERPRES în parteneriat cu Active Watch, Centrul pentru Jurnalism Independent și Federația Cultură și Mass-Media. În cadrul dezbaterilor, liderul EFJ a prezentat Platforma Consiliului Europei privind protecția jurnaliștilor.

Programul vizitei a cuprins în data de 18 martie a.c. și o întâlnire a oficialului EFJ cu secretarul de stat din Ministerul Culturii, Alexandru Vasile Oprean, ocazie cu care Ricardo Gutierrez a pledat pentru necesitatea negocierii Contractului Colectiv de Muncă din sectorul Cultură și Mass-Media.

Secretarul general al Federației Europene a Jurnaliștilor a avut, de asemenea, la sediul Televiziunii Române, o întâlnire cu salariații și reprezentanții sindicatelor din Societatea Română de Televiziune. Cu acest prilej, Ricardo Gutierrez a dat asigurări ferme că Federația Europenă a Jurnaliștilor va sprijini, în continuare, toate demersurile organizațiilor sindicale întreprinse în vederea respingerii tentativei președintelui Senatului României, Călin Popescu Tăriceanu, de a introduce Televiziunea Națională în insolvență, acțiune care va afecta independența instituției publice și care va conduce la cenzură.

FEJ a sesizat Comisia Europeană și Consiliul Europei despre situația din TVR

‘Sentimentul nostru este că există o dorință de a distruge serviciul public de audio vizual din România. Cei care lucrează în aceste instituții nu trebuie să plătească prețul unei gestiuni haotice. Puteți să contați pe noi (Federația Europeană a Jurnaliștilor-n.n.) că vom face toate demersurile în cadrul european pentru a vă sprijini. Am sesizat, în legătură cu această problemă, Confederația Europeană a Sindicatelor și Comisia de dialog social din domeniul audiovizual din cadrul Comisiei Europene. Am denunțat, deja, proiectul de lege în ceea ce privește insolvența, în Consiliul European si am început discuțiile cu EBU (European Broadcasting Union-n.n). Cele 47 de țări din Consiliul Europei au fost informate de FEJ în legătură cu amenințarea care planează asupra servciului audio vizual din România prin această lege a insolvenței. Secretarul general al Consiliului Europei va cere explicații oficiale ambasadorului României la Consiliul Europei. Guvernul Român va trebui să dea explicații’ — a declarat Ricardo Gutierrez.

Statele membre UE au obligația să asigure un serviciu public audio vizual independent față de puterea politică

‘Nu ne confruntăm cu astfel de situații pentru prima dată. La fel s-a întâmplat acum trei ani, când a fost închisă Televiziunea publică din Grecia. FEJ a susținut televiziunea greacă. Această a fost redeschisă iar personalul a fost reangajat. Suntem aici pentru a-i reaminti Guvernului Român care îi sunt obligațiile. Pluralismul în mass—media este o obligație într-o democrație, într-un stat. Este o obligație scrisă în Convenția Drepturilor Omului. Concret, statele membre ale Uniunii Europene au obligația să asigure un serviciu public audiovizual sustenabil din punct de vedere financiar, care să fie independent față de puterea politică și care să reflecte ansamblul opiniei publice în mod pluralist. Sentimentul nostru este că Guvernul Român nu face, cel puțin până acum, ceea ce trebuie, pentru a garanta atât suportul financiar al acestui serviciu cât și independența sa. De aceea sunt aici, ca să vă aduc mesajul nostru de susținere.’ — a încheiat secretarul general al FEJ..

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.