Home Actualitate IGI: 78 de solicitări de azil în martie: sirieni, yemeniți și somalezi

IGI: 78 de solicitări de azil în martie: sirieni, yemeniți și somalezi

DISTRIBUIŢI

Polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări în baza planurilor proprii de acțiune și în cadrul mecanismului de cooperare integrată au intensificat, la nivel național, activitățile specifice cu scopul menținerii unui climat de ordine și siguranță în rândul comunității noastre.

Astfel, pe parcursul lunii martie, au fost efectuate 298 de acțiuni și controale, atât cu forțe proprii cât și în cooperare cu structuri având atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a cetățenilor străini la nivel național.

În cadrul acțiunilor, 163 de cetățeni străini au fost depistați în situații ilegale, cei mai mulți în București și pe raza de competență a județelor Arad și Ilfov. Dintre aceștia, 68 au întrunit condițiile necesare prelungirii dreptului de ședere, pentru 48 au fost dispuse măsuri de părăsire a teritoriului României, nouă au solicitat o formă de protecție internațională, doi au fost tolerați iar pentru 36 s-au dispus alte măsuri.

Pentru 23 de persoane au fost organizate misiuni de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României. La ieșirea din țară pe numele lor a fost aplicată măsura de nepermitere a intrării în România, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Polițiștii au aplicat 475 de sancțiuni contravenționale cu avertisment și amendă, în valoare totală de 135.275 lei, cetățenilor străini care nu au respectat legislația în domeniul migrației.

În domeniul azilului, în aceeași perioadă, au fost depuse 78 de solicitări pentru acordarea unei forme de protecție internațională în România. Cele mai multe persoane sunt din Siria, Yemen și Somalia.

Acțiunile desfășurate de către polițiști urmăresc asigurarea ordinii și siguranței cetățeanului prin exercitarea unui control permanent asupra respectării legalității șederii în România a străinilor și combaterea migrației ilegale.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.