Guvernul a aprobat ieri majorarea capitalului social a RomTelecom cu 200 milioane de dolari. Purtatorul de cuvant al Guvernului, Claudiu Lucaci, a informat ca Ministerul Comunicatiilor este mandatat sa aprobe in AGA RomTelecom majorarea capitalului social, urmand ca ulterior, impreuna cu Ministerul Finantelor, sa discute cu OTE asupra modalitatilor si implicatiilor ce decurg din aceasta decizie. Executivul nu a precizat insa modalitatea in care se va face majorarea de capital, mai precis daca va fi unilaterala si investitorul grec va intra astfel in posesia pachetului majoritar de actiuni la RomTelcom.
Decizia Executivului pare surprinzatoare avand in vedere ca in cadrul discutiilor dintre conducerea OTE si membrii Cabinetului Nastase, de la inceputul acestei saptamani, propunerile celor doua parti nu au avut nici un numitor comun. -Ministrul comunicatiilor a propus delegatiei elene sa dea acum cele 200 milioane de dolari si sa intre in posesia actiunilor peste doi ani-, au precizat surse din sectorul comunicatiilor. Evident, o astfel de propunere nu a fost luata in considerare de partea greaca. Singurul lucru cert, stabilit in urma intalnirii dintre cei doi actionari, a fost angajamentul OTE de a constitui un cont escrow, in care sa verse 200 milioane de dolari, suma din care se vor efectua trageri numai in conditiile in care se realizeaza majorarea de capital. Propunerea OTE a venit in contextul in care o buna parte din obligatiile de plata ale RomTelecom au scadenta in aceasta perioada, au mai precizat sursele citate.
Negocierile dintre autoritatile romane si responsabilii OTE pe tema majorarii de capital a RomTelecom s-au soldat dupa mai bine de noua luni cu un rezultat concret. Guvernul a aprobat, in sedinta de ieri, majorarea de capital a RomTelecom cu 200 milioane de dolari, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Claudiu Lucaci. -Ministerul Comunicatiilor si cel al Finantelor au fost mandatate sa discute cu actionarii greci asupra implicatiilor ce decurg din aceasta decizie-, a declarat Lucaci. In acest fel se pune capat unei etape de tergiversari si amanari de cateva luni, care nu a facut decat sa acutizeze criza financiara a RomTelecom. Decizia Executivului survine dupa negocierile de la inceputul aceste saptamani dintre responsabilii OTE si membrii Cabinetului Nastase. Amintim ca in aceste trei zile cat s-au aflat la Bucuresti, reprezentantii OTE, condusi de presedintele si directorul executiv Lefteris Antonakopoulos, s-au intalnit cu ministrul comuncatiilor, Dan Nica, ministrul finantelor, Mihai Tanasesecu, seful Departamentului de Politici Economice al Guvernului, Eugen Dijmarescu.
Rapiditatea cu care Executivul a luat o decizie este surprinzatoare, avand in vedere ca delegatia elena a plecat miercuri seara spre Atena fara sa aiba vreun raspuns clar de la oficialii romani. Mai mult, propunerile cu care s-au prezentat ambele parti nu aveau practic nici un punct de convergenta, asa ca o eventuala intelegere parea exclusa, au precizat surse din Ministerul Comunicatiilor. -Propunerea de restructurare a RomTelecom, avansata de OTE, a fost respinsa din start de ministerul Comunicatiilor, pentru ca presupunea disparitia unor posturi de conducere ce apartineau partii romane. Pe de alta parte, Dan Nica a propus conducerii OTE sa faca acum o infuzie de capital la RomTelecom si sa intre in posesia pachetului de actiuni ce ii asigura participarea majoritara peste doi ani. Evident, OTE nu a luat in considerare o astfel de propunere-, au precizat sursele citate.
Grecii au promis ca varsa banii intr-un cont escrow
Singurul punct stabilit in cadrul intalnirii dintre statul roman si investitorul grec a fost decizia reconducerii OTE de a deschide un cont escrow in care sa verse 200 milioane de dolari, la care -se va umbla doar pentru majorarea de capital-, ne-au precizat sursele citate. Se pare ca nevoia acuta de finantare a operatorului de telecomunicatii, care are de onorat obligatii de 700 milioane de dolari, a facut ca oferta grecilor sa cantareasca greu. Aceasta cu atat mai mult cu cat o buna din aceste obligatii de plata au scadenta in aceasta perioada. -Practic, pe fondul acestei perioade de scadente, investitorul grec a vrut sa dea un semnal clar asupra intentiei de a mai varsa bani in societate, incercand sa tempereze astfel ingrijorarea furnizorilor si creditorilor RomTelecom-, au afirmat sursele citate. Trebuie spus ca OTE a anuntat ca oferta si implicit contul escrow vor fi valabile numai pana la data de 15 noiembrie.
Conform estimarilor OTE, operatorul roman de telecomunicatii are nevoie de 450 milioane de dolari pentru eficientizare si restructurare, din care investitorul grec poate asigura 200 milioane de dolari prin majorare de capital. In urma tranzactiei de la sfarsitul anului 1998, OTE este proprietarul pachetului de 35% din actiunile RomTelecom, obtinand in schimbul sumei de 675 milioane de dolari si dreptul de uzufruct pentru inca 16% din actiuni.
Ping-pong la bursa din Atena
Intre timp, piata bursiera din Atena ramane sensibila la negocierile de la Bucuresti, orice informatie influentand procesul de tranzactionare. Astfel, luni, cand se stia ca delegatia OTE vine sa negocieze cu autoritatile de la Bucuresti, actiunile grupului elen au incheiat sedinta de tranzactionare in crestere. Titlurile OTE au inchis cu o crestere de 0,98%, ajungand la nivelul de 12,38 de euro pe actiune, in pofida tendintei descendente inregistrate de majoritatea companiilor de telecomunicatii din Europa, care consemnasera, la inceputul acestei saptamani, o scadere medie de 0,67%.
Miercuri, pe fondul lipsei de noutati cu privire la negocierile legate de RomTelecom, actiunile OTE inregistrand un declin de 3,68%, la 11,52 euro marind pierderile bursiere din ultimle doua sedinte la 7%. Pe ansamblu, actiunile din sectorul comunicatiilor au scazut cu 1,84%, iar titlurile diviziei de telefonie mobila a OTE – CosmOTE – au inregistrat o reducere de 0,24%, la 8,36 euro. -Primul factor ce a influentat evolutia actiunilor OTE a fost lipsa noutatilor cu privire la discutiile din Romania-, a declarat analistul Michael Kavantzas, citat de Reuters. Declinul actiunilor OTE au afectat intreaga piata, indicele pietei de valori mobiliare a coborat cu 1,40%, ajungand la 1.773,56 de puncte.
In aceste conditii, decizia Executivului de la Bucuresti ar putea determina o crestere abrupta a valorii actiunilor companiei OTE la bursa din Atena.