Agenția Națională de Integritate e cu ochii pe sistemul medical. Astăzi ANI a anunțat că a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul a patru persoane care deţin sau au deţinut funcţia deșef de secție în cadrul unor unităţi spitaliceşti:
1. |
GAVRIL SORAN, Șef al Secției Chirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița |
S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 07 octombrie 2010 – 29 octombrie 2014, întrucât a deținut simultan funcțiile de șef al secției Chirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița și administrator al DR. GAVRIL SORAN-CHIRURGIE S.R.L. având ca obiect de activitate „activități de asistență medicală specializată”.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006 (înforma în vigoare până la data de 28.08.2015) coroborate cu dispozițiile art. 184, alin. (12) din Legea nr. 95/2006 în forma în vigoare după data de 28.08.2015). |
2. |
FAUR NICULINA, Șef al Secției Psihiatrie Acuți II din cadrul Spitalului de Psihiatrie Poroschia, județul Teleorman |
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 10 octombrie 2011, întrucât exercită simultan funcția de șef al secției de Psihiatrie Acuți II din cadrul Spitalului de Psihiatrie Poroschia, jud. Teleorman și calitatea de asociat unic și funcia de administrator în cadrul S.C. PSIHOMED S.R.L.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare până la data de 28.08.2015), respectiv, dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare la data de 28 .08.2015), coroborate cu dispozițiile art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare până la data de 28.08.2015), respectiv, dispozițiile art. art. 185, alin. (15) (în forma în vigoare la data de 28 august 2015) |
3. |
BASARAB GHEORGHE VASILE, Șef al Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, județul Hunedoara |
Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 mai 2007, întrucât exercită simultan funcțiile de șef al secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva, jud. Hunedoara și administrator al S.C. Laura BGCL S.R.L.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, precum și dispozițiile art. 185, alin. (15) din același act normativ. |
4. |
BENEDEK IMRE SANDOR, fost Șef Secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș
|
S-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în perioada 01 mai 2006 – 10 februarie 2011 a deținut simultan funcțiile de șef secție în cadrul spitalului Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș și administrator al S.C. LOCATIV S.A.
BENEDEK IMRE SANDOR a deţinut funcția de șef secție în cadrul spitalului Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș în perioada 01 iulie 2000 – 26 ianuarie 2015.
Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art.180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare până la data de 28.08.2015) coroborate cu dispozițiile art. 184, alin. (12) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare până la data de 28.08.2015). |
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat si de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. GAVRIL SORAN și BENEDEK IMRE SANDOR nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.
Persoanele menționate au încălcat următoarele prevederi legale:
· dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare până la data de 28.08.2015), potrivit căruia „Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: […] exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate”;
· dispozițiile art. 184, alin. (12) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare până la data de 28.08.2015), potrivit căruia „Dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) și d) referitoare la incompatibilități și ale art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare, se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice”;
· dispozițiile art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006 (în forma în vigoare până la data de 28.08.2015), potrivit căruia „Dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b)-d) referitoare la incompatibilități și ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice”.
· dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006 (în vigoare la data de 28.08.2015), potrivit căruia „Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (…) b) exercitarea oricărei activităþi sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate”.
· art. 185, alin. (15) (în forma în vigoare la data de 28 august 2015) potrivit căruia „Dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. b)-d) referitoare la incompatibilități și ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice”.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară si se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activitătii respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.