Incepand cu ianuarie 2003, in cuantumul pensiilor din sistemul public nu mai este inclusa contributia pentru asigurarile sociale de sanatate. Scutirea de plata la asigurarile de sanatate a fost intens mediatizata de guvernanti, care si-au promovat spiritul de generozitate. In realitate, pensiile vor ramane neschimbate, adica pensionarii vor beneficia numai de recorelare.
De reducere beneficiaza statul
Chiar daca varstnicii si-au facut socoteli cu un plus in buzunar de 7%, statul a venit repede cu lamuriri: pensiile nu sunt -afectate- de Ordonanta 150/31 octombrie 2002, care specifica eliminarea contributiei de sanatate din pensii. Potrivit Legii 145/1997 – legea asigurarilor sociale de sanatate -, din momentul inceperii colectarii contributiei de sanatate, drepturile de pensie se majoreaza cu acelasi procent ca si contributia, pentru ca valoarea pensiei nete sa nu scada. Majorarea cu pricina nu a fost simtita niciodata de pensionar, pentru ca a mers la sanatate. Or, prin actul normativ de acum, automat se renunta si la majorarea prevazuta in legea din 1997. Pe intelesul tuturor, statul a majorat pentru el insusi pensiile, iar cand fondurile sanatatii au intrat, legal, in pusculita guvernului, plasarea banilor dintr-un cont in altul a devenit inutila.
Demersurile guvernului devin periculoase pentru statutul de beneficiar al asigurarilor de sanatate. Potrivit legilor in vigoare, primesti asistenta medicala numai in cazul in care dovedesti ca esti platitor al asigurarilor de sanatate (exceptie fac copiii, gravidele, fostii detinuti politici, veteranii de razboi, urmasii celor decedati in Revolutie sau cazurile de maxima urgenta). -Exista cazuri pentru care scutirea de la plata contributiei a intrat in vigoare pe 20 noiembrie 2002 (data la care Ordonanta 150/2002 a fost publicata in <Monitorul Oficia>l), respectiv: bolnavii cu afectiuni incluse in programele de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii si Familiei, pana la vindecarea respectivei afectiuni, daca nu realizeaza venituri, precum si femeile insarcinate sau lauzele daca nu au nici un venit sau au venituri sub salariul minim brut pe tara-, precizeaza Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.
Goana zadarnica dupa medicamente
Actuala masura nu precizeaza in nici un fel ca asigurarea de sanatate a pensionarului este subventionata intr-un fel sau altul, decontarea serviciilor medicale nefiind posibila in conditiile date – ar trebui Ministerul Sanatatii si Familiei, din bugetul sau, sa suporte costurile categoriilor scutite de la plata asigurarii de sanatate. Dar chiar si asa cum arata legile actuale, contributia pentru sanatate ar fi prins bine deblocarii crizei de medicamente, daca banii respectivi ar fi fost repartizati catre distribuitorii de produse farmaceutice.
Obtinerea unor medicamente compensate sau gratuite in aceste zile a devenit o adevarata aventura. Cu toate ca medicii de familie prescriu in continuare retete, iar la casele de asigurari de sanatate sunt semnate prescriptii care depasesc plafonul de 1,8 milioane de lei, asiguratii, majoritatea varstnici, sunt nevoiti sa umble de la o farmacie la alta. Alergarea este de multe ori zadarnica, pentru ca valabilitatea unei retete subventionate este de 48 de ore. Daca in Bucuresti se gasesc cu greu farmacii care sa onoreze respectivele retete, in tara situatia este dezastruoasa: oamenii pot sa-si ia medicamente doar trei-patru zile pe luna.
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate s-a spalat pe maini, acuzand medicii si farmacistii ca au cheltuit aiurea banii primiti.
Servicii medicale cu plata
Deci singurele majorari din 2003 pe care le vor simti pensionarii vor fi cele rezultate din aplicarea recorelarii (doua etape – ianuarie si iunie) si a indexarii (patru etape – martie, iunie, septembrie si decembrie). Iar in ceea ce priveste acordarea asistentei medicale, varstnicii, la fel ca restul asiguratilor, vor beneficia de un pachet restrans de servicii medicale. -Acest pachet va fi configurat prin Contractul-cadru aferent anului 2003. Serviciile care nu sunt cuprinse in acest pachet, din caza fondurilor limitate din sistemul asigurarilor de sanatate, vor fi in unele cazuri suportate partial de casele de asigurari de sanatate, iar in altele nu sunt decontate de catre acestea-, precizeaza un comunicat al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.
Conform Ordonantei de Urgenta 150, vom plati din propriul buzunar urmatoarele servicii:
– servicii de sanatate acordate in caz de boli profesionale, accidente de munca si sportive, asistenta medicala la locul de munca, asistenta medicala a sportivilor
– unele servicii medicale de inalta performanta
– unele servicii de asistenta stomatologica
– servicii hoteliere cu grad inalt de confort
– corectii estetice efectuate persoanelor peste 18 ani
– unele medicamente, materiale sanitare si tipuri de transport
– eliberarea actelor medicale solicitate de autoritatile care, prin activitatea lor, au dreptul sa cunoasca starea de sanatate a asiguratilor
– fertilizarea in vitro
– transplantul de organe si tesuturi, cu exceptia cazurilor prevazute in contractul-cadru
– asistenta medicala la cerere
– costul unor materiale necesare corectarii vazului si auzului; baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere
– cota-parte din costul protezelor si ortezelor
– servicii medicale legate de eliberarea actelor medicale solicitate de asigurat
– unele tratamente de recuperare si de fizioterapie
Costul serviciilor mentionate este suportat de asigurat sau, in unele cazuri, de unitatile care le solicita