„Piața produselor de panificație din România a plecat inițial de la un nivel de consum și de calitate care nu permitea o varietate foarte mare la nivel de masă, era sistemul vechi în care existau niște standarde naționale, STAS-uri, dar care totuși aveau o calitate în spate. După 1989, din păcate, față de multe idei greșite cu care noi am intrat într-un nou tip de societate, una din cele care a avut un efect foarte nociv a fost aceea că ne-am câștigat dreptul să mâncăm și pâine albă, crezând și încetățenindu-se ideea că acest consum crescut de pâine albă înseamnă civilizație, bunăstare. Din păcate, ideea aceasta se menține și a crescut, iar acest lucru a condus la proliferarea unui număr mult mai mare de agenți producători decât ar avea nevoie România. Deci avem capacități de producție instalate peste tot în țară care depășesc de peste 15 ori necesarul de consum, deci o dezvoltare fără cap, fără coadă, pe fondul unei mentalități care încet, încet a fost adusă să se uite numai la preț”, a declarat Viorel Marin, președintele Asociației Naționale a Industriilor de Morărit și Panificație (ANAMOB).
„Nu am văzut foarte multe reclame la acești mari retaileri care să vorbească de o calitate asociată cu un preț, ci toți doboară prețurile”, a completat Marin.
„Fenomenul natural și fenomenul legal sunt asociate strict de sănătatea consumatorului, nu și de calitatea care este promovată pe piață. Atât timp cât nu este dovedit științific vreun efect nociv al produsului, nu se află pe lista de interdicții și așa mai departe, produsul este liber a circula, singurul arbitru este consumatorul. Or dacă consumatorul este îndopat de sărăcie, că țara e săracă, inclusiv politicul care are senzația exact ca retailerii — eu o să am mai multe voturi dacă declar peste tot că mâncarea trebuie să fie ieftină. Acest lucru a creat acest fenomen, masa de oameni este influențată destul de ușor de acești formatori de opinie, or tocmai acești formatori de opinie au promovat non-calitatea asociată cu un preț de nimic”, a mai spus Marin.