Ministrul Muncii, Ana Costea, ar urma să demisioneze mâine pe fondul revoltei sindicatelor la adresa proiectului de ordonanţă cu privire la noile salarii ale bugetarilor. Anunţul a fost făcut după negocierile dintre sindicate şi Guvern, de Anton Hadăr, lider al Federatiei sindicale din invatamintul superior „Alma Mater“.
Proiectul va fi retras în mod oficial miercuri, urmând să fie elaborat un alt proiect de act normativ. Noua rundă de negocieri va începe imediat, după cum au declarat linderii sindicali prezenţi marţi la discuţii.
„Trebuie făcut proiectul cu mult mai mult cap decât s-a făcut până acum. Acest proiect trebuia ars, aruncat la coş, ministrul ne-a explicat că a avut bani puţini la dispoziţie, şi a lăsat impresia că îşi va da demisia din funcţie. Nemulţumirile din sistemul de învăţământ sunt uriaşe”, a declarat Anton Hadăr, preşedintele Alma Mater.
De altfel, sindicaliştii din Sănătate şi cei din Educaţie s-au declarat foarte nemulţumiţi de proiectul de ordonanţă. Totodată, liderii din Educaţie au anunţat că vor demara mişcări masive de stradă în săptămâna ce urmează, ei urmând a protesta în faţa Guvernului.
Deja în Sănătate sunt declanșate proteste încă din 21 martie 2016.